Ministrul Apărării al Germaniei, în vizită la Baza Aeriană 57 de la Mihail Kogălniceanu. 75 de militari germani, piloți și personal tehnic, detașați în România

Publicat: 02 03. 2022, 09:00
Sursă foto: MApN

Ministrul Apărării german, Christine Lambrecht, se află într-o vizită în România, urmând să se întâlnească miercuri cu ministrul Apărării Vasile Dîncu la Baza Aeriană 57 de la Mihail Kogălniceanu, informează Ministerul Apărării Naționale.

Detaşamentul de soldați germani care a fost dislocat în România este format din aproximativ 75 de militari (piloţi şi personal tehnic) şi şase aeronave Eurofighter Typhoon, care execută, alături de militarii Forţelor Aeriene Române şi Forţelor Aeriene Italiene, misiuni de poliţie aeriană întărită sub comandă NATO.

Forţele Aeriene Germane au mai fost prezente în România, în vara anului 2021, alături de Forţele Aeriene ale Marii Britanii, în baza Declaraţiei comune privind interoperabilitatea aeronavelor Eurofighter Typhoon pentru executarea în comun a misiunilor de poliţie aeriană.

Potrivit Ministerului Apărării (MApN), aceste misiuni de instruire în comun au ca principal obiectiv creşterea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO. De asemenea, misiunile de poliţie aeriană desfăşurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare.

Forțele Aeriene Italiene suplimentează numărul de avioane dislocate în România

Forțele Aeriene Italiene au suplimentat cu încă patru aeronave Eurofighter Typhoon detașamentul dislocat, din luna decembrie a anului trecut, în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, ajungând, în acest moment, la opt aeronave de luptă.

Primele două avioane au aterizat duminică, 27 februarie, iar celelalte două au sosit marți, 1 martie, în baza de la Mihail Kogălniceanu, potrivit MApN.