Prima pagină » Actualitate » Ministrul Culturii, mesaj cu ocazia Zilei Naționale a Turciei: ”Iată bazele unei prietenii solide și îndelungate între popoarele noastre”

Ministrul Culturii, mesaj cu ocazia Zilei Naționale a Turciei: ”Iată bazele unei prietenii solide și îndelungate între popoarele noastre”

Ministrul Culturii, mesaj cu ocazia Zilei Naționale a Turciei: ”Iată bazele unei prietenii solide și îndelungate între popoarele noastre”

Turcia își sărbătorește – anual, pe data de 29 octombrie – Ziua Națională, în 2022 împlinindu-se 99 de ani de când ţara a fost proclamată republică sub conducerea lui Mustafa Kemal, supranumit ”Atatürk” – ”tatăl tuturor turcilor”. Cu această ocazie, Ministerul Culturii a fost gazda unui eveniment care a avut loc la Ateneul Român, iar Lucian Romașcanu, ministrul Culturii, a transmis un mesaj către poporul turc.

Republica Turcia a fost întemeiată pe rămășițele Imperiului Otoman, iar originile Turciei Moderne au rădăcini istorice adânci. Turciei moderne încep odată cu sosirea triburilor turce în Anatolia, în secolul al XI-lea.

După ce turcii selgiucizi au fost înfrânți de mongoli, noua dinastie otomană – datorită vidului de putere – a devenit o putere în regiune. Întinderea maximă a Imperiului Otoman s-a concretizat în secolul al XVI-lea, atunci când acoperea Anatolia, Africa de Nord, Orientul Apropiat, Europa de sud-est și Caucazul.

Organizarea statului turc modern a fost definitivată între anii 1923 și 1938, iar printre reformele esențiale pot fi enumerate fondarea sistemului de învățământ public – gratuit și obligatoriu -, acordarea dreptului la vot egal pentru toți cetățenii, introducerea alfabetului latin, interzicerea poligamiei, democratizarea și modernizarea administrației și libertatea religioasă.

Ministrul Culturii, mesaj cu ocazia Națională a Turciei: ”Iată bazele unei prietenii solide și îndelungate între popoarele noastre”

Lucian Romașcanu: ”Am trăit, alături de prietenii mei turci, emoția celebrării a 99 de ani de republică Turcia!”

Cu ocazia Zilei Naționale a Turciei, la Ateneul Român s-a desfășurat un eveniment care a punctat nu numai cei 99 de ani de când a fost proclamată Republica Turcia, dar și 144 de ani de relații diplomatice între Turcia și România.

Lucian Romașcanu, ministrul Culturii, a precizat în mediul online că a trăit, ”alături de prietenii mei turci”, emoția acestui eveniment, iar relația dintre Turcia și România concretizează o prietenie solidă și îndelungată.

”Aseară, 31.10.2022, am trăit, alături de prietenii mei turci, emoția celebrării a 99 de ani de republică Turcia! Ministerul Culturii a fost de două ori gazdă: ceremonia s-a desfășurat la Ateneul Român, iar imnurile României și Turciei au fost interpretate, superb, de Corul Madrigal.

99 de ani republică, 144 de ani de relații diplomatice, secole de istorie comună, iată bazele unei prietenii solide și îndelungate între popoarele noastre. La Mulți Ani, Republica Turcia!”, a notat Lucian Romașcanu, ministrul Culturii, pe pagina sa de socializare.


Citește și:

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele

Citește și