Ministrul de FINANȚE nu e gata cu măsurile împotriva deficitului BUGETAR/ Marcel CIOLACU: Întâi, le prezentăm în coaliție și pe urmă va pleca cu ele. 

Publicat: 07 09. 2024, 14:32

This browser does not support the video element.

Deficitul bugetar și neîndeplinirea estimărilor de creștere economică ale României rămân două dintre principalele subiecte ale zilei. Premierul Marcel Ciolacu a răspuns, în cadrul declarațiilor de presă de la Prahova, despre măsurile pe care țara noastră le are în vedere în privința celor două aspecte. 

România trebuie să prezinte Comisiei Europene un plan de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar și, în același timp, trebuie să demonstreze că previziunile anunțate de creștere economică sunt viabile. Premierul Marcel Ciolacu susține că subiectele au fost discutate în guvern, iar ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a pregătit un program-cadru care urmează să fie dat publicității „în timp util”.

Eu nu l-am văzut. Îl știți dumneavoastră? Că, mie, domnul Boloș nu mi l-a prezentat. Domnul Boloș mi-a prezentat principiile pe care le-am discutat și la comisie. Dar măsuri concrete, eu nu le-am văzut și am stabilit că, întâi ,le prezentăm în coaliție și pe urmă va pleca cu ele.

De asemenea, se vehiculează ideea că băncile și-au redus estimările de creștere economică, iar țara noastră a înregistrat una dintre cele mai mici creșteri economice din Europa. La nivelul guvernului, lucrurile se încadrează în niște limite acceptabile.

Eu am văzut că ne-am încadrat. Hai să vedem până la sfârșitul anului!  în fiecare an a ieșit că vom avea 2,3 că e 1,7 și întotdeauna am depășit, a mai spus Marcel Ciolacu.

 

CITEȘTE ȘI:

Marcel CIOLACU, interesat să ofere ajutor înotătorilor olimpici de la CORNU: Eu m-am oferit să văd ce mai trebuie

Ministerul Muncii: Copiii vor primi ALOCAȚIILE și indemnizațiile înainte de începerea școlii