Prima pagină » Actualitate » Ministrul Dezvoltării anunță construirea de 100 de creșe noi, la nivel național

Ministrul Dezvoltării anunță construirea de 100 de creșe noi, la nivel național

Ministrul Dezvoltării anunță construirea de 100 de creșe noi, la nivel național
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila / Sursa foto: Facebook - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

În următoarea perioadă de timp va fi aprobată construcţia a aproximativ 100 de creşe noi la nivel naţional, a anunțat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, vineri, la Târgu Jiu.

„Suntem în măsură, în 2-3 săptămâni, să aprobăm primele construcţii de creşe noi, standardizate la nivelul anului 2021 cu pompe de căldură, cu tot ceea ce este azi necesar.

Vom porni prin finanţarea Ministerului Dezvoltării şi vom avea şi prin PNR finanţare pentru construcţia de creşe. În prima etapă vor fi în zona urbană şi dorim să asigurăm o acoperire teritorială astfel încât şi în judeţul Gorj vom finanţa construcţia de creşe. (…) Preconizăm aprobarea construcţiei a aproximativ 100 de creşe noi, cel puţin în prima etapă, urmând să extindem programul (…) şi în mediul rural sunt situaţii în comune mai dezvoltate sau periurbane oraşelor mari unde chiar e nevoie de construcţie de creşe”, a spus Cseke Attila.

Ministrul Dezvoltării i-a asigurat pe primarii din județ că Guvernul va debloca fenomenul creşterii preţului materialelor de construcţii, iar la PNDL 2 va există posibilitatea suplimentării sumelor pe contracte, existând astfel toate premisele că investiţiile de la nivel local să continue şi, acolo unde e cazul, să se finalizeze.

„În ceea ce priveşte finanţările, mai ales cea pe PNDL, noi nu am oprit nicio finanţare pe PNDL, şi în ultimele săptămâni noi am finanţat inclusiv în judeţul Gorj, săptămâna trecută am finanţat facturi din judeţ şi i-am asigurat pe primari că la rectificare categoric o să primim sume care înseamnă continuarea finanţării acestui program.
Guvernul va reuşi să deblocheze această situaţie a fenomenului creşterii preţului materialelor de construcţii, la PNDL 2 o să deschidem această posibilitate de suplimentare de sume pe contracte, adică sunt toate premisele ca toate aceste investiţii de la nivel local nu doar să continue, ci şi să se finalizeze”, a spus ministrul.

Ministrul Dezvoltării Cseke Attila a anunţat marți că va prezenta coaliţiei şi Guvernului un proiect de act normativ care să rezolve probleme creşterii preţurilor la materialelor de construcţii în contractele publice. El a mai explicat că este vorba despre o formulă de calcul bazată pe indici ai Institutului Național de Statistică (INS), care va fi aplicată la fiecare depune de factură, pe baza unui act adiţional încheiat cu beneficiarul.

Pe 12 iulie, Ludovic Orban a anunţat că a fost luată decizia, în coaliţie, ca legislaţia în domeniu să fie îmbunătăţită, astfel încât să permită actualizarea valorii contractului în funcţie de creşterea preţului la materialele de construcţii.

 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?