Ministrul Drulă prezintă bilanțul activității, după demisie: Da, Florine, s-a terminat! Plec din cauza unui premier iresponsabil
Fostul Ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat marți, 7 septembrie, la conferința în care a prezentat bilanțul mandatului, că și-a dat demisia din cauza „unui premier iresponsabil”.
Miniștrii demisionari ai URS PLUS susțin astăzi conferințe de presă în care își prezintă activitatea de la preluare mandatului și până acum.
Cătălin Drulă a transmis un mesaj dur la adresa premierului Florin Cîțu, căruia i-a spus că se agață de putere.
„În această dimineaţă mi-am depus demisia. Plec astăzi de la un minister la care am muncit zi şi noapte cu pasiune pentru infrastructura României. Plec din cauza unui premier iresponsabil şi incapabil să înţeleagă ce înseamnă conducerea unui guvern. Un premier despre care am spus odată că este un zombi politic şi care nu înţelege că este terminat politic. Da, Florine, s-a terminat. Te agăţi de putere, dar România nu te mai vrea”, a declarat ministrul Drulă.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, își face bilanțul după opt luni de mandat.
„Am făcut treabă până în ultimul moment și până nu s-a mai putut, din cauza unui șef de Guvern toxic pentru România. Închei acest mandat, această etapă, cu fruntea sus și cu mândria a tot ceea ce am realizat cu echipa mea.
E nu sunt omul bilanțurilor. Mie îmi place să construiesc, să stau în prezent și să mă gândesc la viitor, să creez lucruri bune și să vorbească faptele pentru mine.”, a spus Drulă.
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a susținut o conferință de bilanț după depunerea demisiei. Mihăilă a afirmat că faptul că astăzi vorbim de lipsa de resurse și neplata salariilor din centrele de vaccinare se datorează exclusiv iresponsabilității premierului Cîțu.