Ministrul Energiei anunță ”cea mai mare șansă de dezvoltare pentru Constanța și Dobrogea”, o investiție de peste 800 de milioane de euro

Publicat: 14 09. 2023, 20:56

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a anunțat joi ”cea mai mare șansă de dezvoltare pentru Constanța și Dobrogea” un proiect de reconversie urbană în Constanța, realizat printr-un parteneriat între Oil Terminal și IULIUS. Investiția companiei specializată în astfel de proiecte depășește 800 milioane de euro.

Joi, la sediul Ministerului Energiei, Oil Terminal S.A. și Iulius Real Estate S.R.L. au semnat un contract de parteneriat. Astfel, un teren de 38 de hectare deținut de Oil Terminal S.A., societate pe acțiuni din care Ministerul Energiei deține 87,75%, inactiv de peste 10 ani și care a găzduit spații de depozitare a produselor petroliere, este redat orașului ca o zonă urbană sustenabilă și accesibilă pentru întreaga comunitate, cu aport la dezvoltarea economică, turistică, socială și culturală a orașului Constanța. Pe lângă investiția estimată la peste 815 milioane de euro în valorificarea terenului ca proiect ce integrează grădini urbane, birouri, zonă de shopping și divertisment, facilități educaționale și culturale, dar și o infrastructură integrată pentru susținerea mobilității și conectivității, IULIUS va achita către Oil Terminal S.A. o taxă anuală de superficie de 2 milioane de euro, indexabilă.

 

„Acest parteneriat între o companie cu capital majoritar de stat și un antreprenor român serios, cu rezultate demonstrate, reprezintă cea mai mare șansă de dezvoltare pentru Constanța și Dobrogea. Obiectivul este transformarea comunității printr-un spațiu modern, atrăgător pentru oportunități economice și turism, indiferent de sezon. Încurajăm toate companiile din portofoliul ministerului energiei să încheie astfel de parteneriate, într-un mod competitiv și transparent, și să contribuie astfel la bunăstarea românilor prin crearea de locuri de muncă și prin creșterea calității vieții,” a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

 

Directorul General Oil Terminal, Sorin Ciutureanu a menționat faptul că „acest parteneriat reprezintă materializarea unui obiectiv foarte important din strategia de dezvoltare pentru anii 2020 – 2025 a Oil Terminal S.A., privind valorificarea unui teren inactiv de peste 10 ani, întrucât activitatea anterioară a devenit incompatibilă pentru a se desfășura în oraș, aproape de zone locuibile. ”Astfel, ne susținem implementarea proiectelor investiționale conexe activității principale. Aveam nevoie de un partener cu viziunea și capacitatea de a fructifica acest teren nu doar ca demers de business, ci ca unul cu impact pentru comunitate. Ne bucurăm că, la invitația noastră lansată public, Iulius Real Estate a fost printre companiile care au depus oferte și singura care și-a asumat ecologizarea terenului, un criteriu principal în procesul de selecție. Cunoscând experiența Iulius, avem convingerea că orașul va câștiga un proiect cu un rol definitoriu pentru dezvoltarea Constanței, ca urmare a unei investiții istorice pentru regiunea de sud-est a României și nu numai a menționat acesta”.

 

Prima etapă: ecologizarea terenului

Reintroducerea terenului în circuitul economic va fi realizată prin construirea unui proiect de regenerare și dezvoltare urbană de către IULIUS, iar acest parteneriat va contribui la creșterea gradului de acoperire a nevoilor comunității locale și regionale și la îmbunătățirea calității vieții, într-un mod sustenabil și responsabil. Ca primă etapă a asocierii, IULIUS și-a asumat stingerea obligațiilor de mediu cu privire la teren și ecologizarea acestuia, un obiectiv prioritar al Oil Terminal S.A., care a fost și un criteriu definitoriu în demersul de selecție al partenerului pentru valorificarea acelui activ. Ecologizarea terenului a reprezentat o preocupare a companiei pentru un timp îndelungat, însă Oil Terminal S.A. nu a dispus de fonduri proprii disponibile pentru realizarea lucrărilor necesare, conform reprezentanților ministerului.

 

„Constanța este noua noastră destinație, oraș cu un potențial major de creștere și capital uman valoros. Obiectivul nostru este unul ferm, acela de a oferi comunității locale un proiect deschis și util tuturor, cu grădini urbane și funcțiuni de relaxare, divertisment și culturale, dar și un hub de oportunități de dezvoltare, prin care vor fi create numeroase locuri de muncă. Credem cu tărie în potențialul Constanței și avem expertiza și resursele necesare pentru a realiza un proiect care să susțină orașul portuar să capitalizeze pe toate atuurile sale și să devină unul dintre centrele regionale puternice economic. Vom face acest lucru alături de comunitatea locală, înțelegând în profunzime nevoile și așteptările locuitorilor, așa cum am făcut și în cazul celorlalte proiecte de regenerare urbană de la Iași, Timișoara și Cluj-Napoca”, a declarat Iulian Dascălu, Președintele companiei IULIUS.

 

Proiect mixed-use cu parc, grădină botanică, pol de business și concepte de divertisment

Proiectul va fi dezvoltat după conceptul de oraș în oraș, iar aici oamenii vor avea acces la toate facilitățile de care au nevoie pentru un stil de viață urban sustenabil. Demersul va integra o grădină botanică și parc cu funcțiuni de relaxare, sport și entertainment în aer liber, dar și o componentă de birouri, astfel încât să se creeze oportunități investiționale și să susțină retenția tinerelor talente locale și dezvoltarea centrului universitar. Va fi și o destinație pentru shopping și recreere, cu noi concepte de retail și entertainment, fresh market cu producători și antreprenori locali, restaurante, bistrouri și cafenele tematice, dar și funcțiuni culturale și de divertisment, care să asigure posibilități de petrecere a timpului liber într-o manieră calitativă tot timpul anului.

 

Oil Terminal S.A. este o companie petrolieră cu o tradiție de peste 125 de ani, cu o poziție strategică în zona Mării Negre, fiind cel mai mare operator de produse pe mare, cu rezultate ce reflectă performanța. Asocierea cu Iulius Real Estate se încadrează în strategia de dezvoltare durabilă a companiei, prin valorificarea activelor neutilizate, în degradare și consumatoare de resurse, în vederea modernizării activelor existente și dezvoltării de noi capacități de depozitare. Totodată, prin diversificarea activității, Oil Terminal S.A. dorește să contribuie și la realizarea unei investiții majore în Constanța, care să conducă la crearea de noi locuri de muncă, la activități de susținere economică, o îmbunătățire a calității vieții și nivelului de trai, atractivitatea turistică a orașului și dezvoltarea de funcțiuni sociale.

 

Iulius Real Estate este divizia de dezvoltare a grupului IULIUS, care are 25 de ani de experiență în real estate și expertiză în dezvoltarea unor proiecte de regenerare urbană de anvergură în Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava, care includ retail, office, entertainment și parcuri ample.


CITEȘTE ȘI: 

VIDEO | Eduard Hellvig a lăudat ”îndrăzneala” și ”viziunea” ministrului Energiei și a noii generații de politicieni

EXCLUSIV VIDEO | Ministrul Energiei: ”România este gata să-și asume un rol de lider, în ceea ce privește securitatea energetică a regiunii”