Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a anunţat – luni – că legea bugetului de stat pe 2023 şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2023 vor fi puse marţi, 6 decembrie, în transparenţă decizională, iar Guvernul le va aproba joi, 8 decembrie, împreună cu legea plafoanelor şi ordonanţa privind strategia fiscal-bugetare.
„Mâine (marţi – n.r.) va fi pusă în transparenţă legea bugetului de stat. În seara asta închidem ultimele detalii, anexele. Acum au fost discuţiile până la urmă de calendar, pentru că legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat vrem să le aprobăm joi pe toate – ordonanţă privind strategia fiscal-bugetară, legea plafoanelor, legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat, iar vineri să fie trimisă la Parlament şi săptămâna viitoare să fie săptămâna Parlamentului în care Legislativul analizează în comisii, aprobă şi în plen apoi să fie votat bugetul”, a declarat Adrian Câciu, la Antena 3.
Ministrul fusese întrebat, luni, când va fi pusă legea bugetului pe anul viitor în transparenţă decizională şi când va fi trimisă spre aprobare în Parlament.