Ministrul Finanţelor asigură pensionarii că-și vor primi PENSIILE înainte de Paște: „Se fac demersurile ca banii să ajungă către oameni”
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat că au fost făcute toate procedurile necesare, pentru ca cetățenii să intre în posesia pensiilor, înainte de Paște.
Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, a declarat că a inițiat toate demersurile pentru ca toți cetățenii să primească pensiile înainte de Sărbătorile Pascale, în contextul în care majoritatea vârstnicilor depind de acest venit pentru strictul necesar de zi cu zi.
”Sunt aproximativ 10 miliarde lei, din care 8,2 miliarde lei deschideri de credite bugetare operate astăzi (joi – n.r.) pentru asigurarea sumelor în contul Casei Naţionale de Pensii Publice. De mâine, structurile judeţene ale acesteia şi Poşta Română pot face demersurile pentru ca banii să ajungă către oameni. Este un mod prin care Guvernul României arată solidaritatea şi respectul faţă de toţi cei care depind de aceste venituri pentru traiul zilnic, pentru ca în această perioadă să se concentreze doar spre ceea ce contează cu adevărat”, a explicat Boloş.
Guvernul a decis, joi, că pensiile aferente lunii mai se plătesc înaintea sărbătorilor pascale, iar Casa Naţională de Pensii Publice va vira banii până în 30 aprilie către Poşta Română şi bănci. Valoarea totală a pensiilor se ridică la 9.331.399 mii de lei.
CITEȘTE ȘI:
Marcel Ciolacu, anunț de ultimă oră despre plata PENSIILOR înainte de Paști