Ministrul Finanțelor spune că amânarea ratelor nu este cea mai bună soluție și îi îndeamnă pe români să caute alte variante puse la dispoziție de bănci
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu nu vede amânarea ratelor ca fiind una dintre cele mai bune soluții la care pot apela românii care se simt sufocați din cauza creșterii ratelor la bănci, în mare parte din cauza majorării indicelui ROBOR.
„Dincolo de faptul că şi statul a venit cu o măsură privind un moratoriu de amânare a ratelor, care nu este neapărat cea mai bună soluţie în contextul creşterii ratelor, dar este o soluţie, din perspectiva gradului de îndatorare, discuţiile noastre sunt cu Banca Naţională a României, pentru că acea normă este dată de de BNR.
Trebuie să ne mişcăm cu toţii din perspectiva aceasta, mai ales cei care au credite, să se adapteze, iar noi să încercăm să inversăm trendul de creştere a dobânzilor. Dar, acest lucru nu se va întâmpla peste noapte, va dura cel puţin anul acesta şi poate şi un pic din anul viitor şi, atunci, oamenii trebuie să se ducă să caute acele soluţii pe care băncile le pun la dispoziţie.
Noi am discutat cu băncile. Sunt soluţii de refinanţare, soluţii de trecere pe dobândă fixă, măcar pentru a bloca o creştere ulterioară a ratei, soluţiile de restructurare, soluţii de trecere de la indicator de ROBOR la IRCC, dar şi această soluţie pentru cei care într-adevăr au o dificultate, de amânare a ratelor cu până la 9 luni”, a menţionat Adrian Câciu.
Trecerea de la ROBOR la IRCC. Riscuri și avantaje
Ratele uriaşe, care îi sufocă pe români au crescut cu sute de lei pe lună sau chiar cu o mie în unele cazuri. Toţi caută modalităţi prin care să le scadă, măcar cu câteva sute de lei.
Analiștii susţin că această trecere poate fi un risc pentru că odată făcută, veţi rămâne cu acest indice până la sfârşitul creditului.
„Trebuie să ţină seama de faptul că IRCC este un indice variabil. Deci şi acesta va creşte, nu va creşte la fel de repede sau de mult ca şi indicele ROBOR dar tot va creşte. De la 1 octombrie va fi peste 4%, 4,06.
Dacă la acesta se adaugă dobânda băncii de minim 2%, cum este de exemplu la prima casă atunci deja şi aici ajungi la dobânzi de peste 6%”, spune Irina Chiţu, consultant financiar.
Indicele ROBOR a ajuns la 7,09% pe an
Indicele ROBOR la 3 luni a atins un nou record pentru ultimii aproape doisprezece ani. Indicele ROBOR la 3 luni a urcat vineri la 7,09% pe an, de la 7,05% anterior, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Un nivel mai mare a fost înregistrat în data de 27 iulie 2010, respectiv 7,18%. La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an.
Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 7,27% pe an, de la 7,24% pe an, iar ROBOR la 12 luni se situează la 7,41% pe an, de la 7,39% joi, potrivit Digi24.
BNR a majorat dobânda-cheie la 4,75% pe an
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 4,75% pe an, de la 3,75% pe an anterior, începând cu data de 06 iulie 2022, informează banca centrală.
„Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţa de astăzi, 6 iulie 2022, a hotărât următoarele: majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 4,75% pe an, de la 3,75% pe an, începând cu data de 7 iulie 2022; majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 5,75% pe an, de la 4,75% pe an şi creşterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 3,75%, de la 2,75% pe an, începând cu data de 7 iulie 2022”, arată BNR.