Prima pagină » Actualitate » Ministrul german de Externe: ”Rusia periclitează securitatea Europei și are pretenții care țin de Războiul Rece”

Ministrul german de Externe: ”Rusia periclitează securitatea Europei și are pretenții care țin de Războiul Rece”

Ministrul german de Externe: ”Rusia periclitează securitatea Europei și are pretenții care țin de Războiul Rece”
Ministrul de externe german, despre aderarea României la spațiul Schengen

Annalena Baerbock – ministrul de Externe al Germaniei – a declarat, înaintea conferinţei anuale de securitate de la Munchen, că Rusia pune în pericol securitatea europeană prin tensiunea pe care o creează, de mai multe luni, la granița cu Ucraina.

Șefa diplomației germane va participa, sâmbătă, la întâlnirea miniștrilor de externe din G7 (n.red. – forum internațional al guvernelor unor state dezvoltate din punct de vedere economic, tehnologic și militar, respectiv Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord și Statele Unite ale Americii), transmițând că există deschidere către dialog, dar Rusia ar trebui să nu mai emită pretenții care aduc aminte de Războiul Rece.

În astfel de condiții, a subliniat ministrul german de Externe, principiile fundamentale ale păcii europene sunt puse, din păcate, la îndoială.

”Cu o desfăşurare de trupe fără precedent la frontiera cu Ucraina şi cu pretenţii care ţin de Războiul Rece, Rusia pune la îndoială principiile fundamentale ale ordinii de pace europene”, a transmis Annalena Baerbock printr-un comunicat de presă.

”Conferința de securitate de la München este un forum internațional de neegalat pentru a discuta despre o realizare pe care adesea o considerăm de la sine înțeleasă, dar care este serios provocată în prezent: securitatea noastră comună și, în special, securitatea noastră în Europa

Annalena Baerbock

Logica dialogului vs. logica amenințărilor cu forța

În același comunicat, șefa diplomației germane a pus față în față o ”logică a dialogului” și ”logica amenințărilor cu forța” care induce nu numai o tensiune îngrijorătoare, dar care confirmă și o nedorită realitate a unei escaladări militare periculoase.

Ideală ar fi fost o întâlnire cu reprezentanți ai Rusiei la München, iar Moscova – prin această absență – nu face altceva decât să rateze o ”oportunitate”, a mai precizat Annalena Baerbock.

Astăzi, călătoresc la München pentru discuții despre cum putem încă răspunde cu o logică a dialogului la logica amenințărilor cu forța și escaladarea militară. Mai ales în situația actuală, extrem de periculoasă, ar fi fost atât de important să ne fi întâlnit și cu reprezentanții ruși la München. Rusia ratează într-adevăr o oportunitate neprofitând de această adunare.

Vom folosi întâlnirea miniștrilor de externe G7 pe care am convocat-o, precum și discuțiile din Quad și discuțiile dintre țările formatului Normandia care sunt prezente, pentru a transmite un semnal de unitate – și anume că suntem pregătiți să ne angajăm într-un dialog serios privind securitatea pentru toți. Chiar și pașii mici către pace sunt mai buni decât pașii mari către război”, a precizat ministrul de Externe al Germaniei.

Este nevoie ca Rusia să facă pași serioși către detensionare, a mai transmis Annalena Baerbock, iar declarațiile Moscovei trebuie să fie susținute de oferte reale de dialog.

În același timp ”retragerile declarate de trupe trebuie să fie susținute de retragerea verificabilă a trupelor”, iar ”afirmațiile repetate referitoare la acordurile de la Minsk trebuie să fie susținute de o reală disponibilitate (n.red. – a Rusiei) de a se angaja în negocieri”, a precizat ministrul german de Externe la finalul comunicatului de presă.


Citește și:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fenomenul „range anxiety” ar putea determina VW să doteze mașinile electrice cu motoare pe benzină
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?