Prima pagină » Actualitate » Ministrul GRINDEANU, despre stadiul lucrărilor pe tronsoanele Autostrăzii A7: Se vor da în circulație înainte de termen

Ministrul GRINDEANU, despre stadiul lucrărilor pe tronsoanele Autostrăzii A7: Se vor da în circulație înainte de termen

Lucrările pentru Autostrada A7, Pașcani-Ploiești, se derulează pe 13 tronsoane consecutiv, anunță ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu. Acesta s-a aflat pe teren pentru verificarea stadiilor prognozate cu ceva timp în urmă. Ministrul spune că pe patru dintre acestea, lucrările ar trebui să se finalizeze în acest an, urmând ca alte două să se apropie la jumătatea distanței de executat.

Lucrările la Autostrada A7 se derulează pe 13 tronsoane simultan. Stadiul acestora le apropie pe patru dintre ele de final, în timp ce pe alte două, de jumătatea distanței prognozate. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, susține că unele dintre lucrări se vor finaliza chiar înainte de termen, grație ritmului de lucru al constructorului român „care ne-a obișnuit să devanseze termenele”.

Din cele 13 tronsoane ale Autostrăzii A7 de la Pașcani la Ploiești, sau invers, se lucrează pe toate 13. Conform contractelor, pe patru dintre ele, ar trebui să se termine lucrările anul acesta. adică, primele două loturi de la Ploiești la Buzău și pe Lotul 1 și 4, între Buzău și Focșani(…) Cred că, pe lângă aceste patru loturi care se vor finaliza, mai putem vorbi de alte două, jumătate și anume, Lotul 2 și 3 dintre Buzău și Focșani.

Ministrul Grindeanu a dat asigurări că, indiferent pe ce tronson de drum și în ce ritm se execută lucrările, siguranța șoferilor și-a participanților la trafic primează față de disconfortul creat. Proiectele sunt finanțate din fonduri europene.

CITEȘTE ȘI:

Grindeanu raportează în timp real stadiul lucrărilor pe Autostrada Moldova, segmentul Mizil-Pietroasele

Sorin Grindeanu a anunțat că Autostrada A1 Sibiu – Pitești, Secțiunea 5, e realizată în proporție de 63,5%

Recomandarea video

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu ar fi fost jefuită! Ce obiecte lipsesc din averea fostei ministre a Justiției, după ce a fost amplu percheziționată
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Dorinel Umbrărescu anunță public câți kilometri din Autostrada Moldovei vor fi gata în 2026
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Cum încearcă Vlad Pascu să scape de pedeapsa de 10 ani cu executare! S-a dus direct la CEDO și dă vina pe…
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?