Ministrul Justiției, despre proiectul de desființare SIIJ: ”Va fi trimis la Guvern în luna februarie”
Continuă discuțiile pe tema proiectului de desființare a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), iar ministrul Cătălin Predoiu a făcut unele precizări legate de acest subiect.
Potrivit acestuia, proiectul de desființare a SIIJ va fi trimis la Guvern în luna februarie, urmând ca în luna martie să fie pus în dezbatere și adoptat în Parlament.
Ministrul Justiției păstrează, totuși, secretul în ceea ce privește modul în care vor fi preluate dosarele de la SIIJ, dar au avut loc discuții la nivelul celor două secții de procurori și judecători din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
Surse din Ministerul Justiției au declarat, pentru GÂNDUL, că ”proiectul va fi înaintat la Parlament doar dacă va exista avizul CSM”.
Cătălin Predoiu: ”SIIJ putea fi desființată încă din februarie 2021”
În luna august a anului 2021, Cătălin Predoiu a menționat că SIIJ ar fi putut fi desființată încă din luna februarie, existând un proiect elaborat de Ministerul Justiției în 2020, proiect depus la CSM.
Exista consensul ”construit în CSM” a mai declarat Cătălin Predoiu la vremea respectivă, însă nu a existat majoritate parlamentară.
”SIIJ putea fi desființată încă din februarie 2021, pe baza proiectului elaborat de Ministerul Justiției cu un an înainte și depus la CSM, care era favorabil atunci acelui proiect. În 2020 am avut proiectul, am avut un consens construit în CSM, dar nu am avut majoritate parlamentară, care aparținea PSD. La începutul lui 2021, după alegeri, erau toate „piesele” aliniate: proiect, consens CSM și majoritate parlamentară. Dar Ministerul a „umblat” neinspirat pe proiect, a pierdut consensul în CSM și, pe cale de consecință, fără avizul CSM, s-a pierdut coeziunea majorității parlamentare în jurul subiectului. Acestea sunt faptele. Pe baza lor, e ușor de văzut că s-a greșit strategia la Minister”, spunea Cătălin Predoiu.
”«Cărțile» erau făcute încă din 2020 ca să treacă ușor proiectul desființării SIIJ. Dar nu PNL și UDMR erau responsabile cu păstrarea consensului în sistem și obținerea avizului CSM, ci partidul care și-a asumat conducerea Ministerului, adică USR-Plus”
Cătălin Predoiu