Ministrul Justiției, discuție cu reprezentanții Comisiei Europene: ”Există premise ca monitorizarea României în context MCV să se finalizeze”

Publicat: 23 03. 2021, 12:15
Ministrul Justiției, discuție cu reprezentanții Comisiei Europene: ”Există premise ca monitorizarea României în context MCV să se finalizeze” /FOTO - Mediafax - Andreea Alexandru

Stelian Ion – ministrul Justiției – a discutat cu experții Comisiei Europene, în cadrul Mecanismului European privind Statul de Drept. Subiectele abordate în cadrul acestei întâlniri online au fost stadiul proiectului de lege pentru desființarea SIIJ, procesul de modificare a legilor justiției, noua Strategie Națională Anticorupție, dar și activitatea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI).

Reprezentanții Comisiei Europene au transmis că monitorizarea în context MCV a României ar putea să se finalizeze, urmând ca țara noastră să fie evaluată – în funcție de progresele care vor fi înregistrate”doar în cadrul Mecanismului privind Statul de Drept”.

”Apreciem cooperarea cu instituțiile din România în contextul noului Mecanism privind Statul de Drept şi contăm pe sprijinul dumneavoastră în consolidarea acestuia, la nivelul Uniunii Europene. În funcție de progresele înregistrate în perioada următoare, există premisele ca România să fie evaluată doar în cadrul Mecanismului privind Statul de Drept, iar monitorizarea în context MCV să se finalizeze”, au declarat reprezentanții Comisiei Europene, potricit unui comunicat postat pe site-ul Ministerului Justiției.

Stelian Ion: ”Am primit propuneri din partea magistraților, care vor fi incluse în proiectele actelor normative”

Ministrul Justiției a oferit detalii despre stadiul dezbaterilor parlamentare privind proiectul de lege pentru desființarea SIIJ și, de asemenea, a precizat că proiectele celor trei legi ale justiției urmează să fie definitivate și transmise Comisiei de la Veneția, pentru aviz.

Proiectele celor trei legi ale Justiției vor fi adoptate de Guvern până la finalul lunii aprilie, aşa cum este prevăzut în Memorandumul cu tema “Demersuri prioritare necesare pentru finalizarea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) – legislația în domeniul justiției”.

”Pentru noi, este foarte important procesul de consultare privind legile justiției. Am primit propuneri din partea magistraților, care vor fi incluse în proiectele actelor normative. De asemenea, vom solicita şi avizul Comisiei de la Veneția şi al GRECO. În același timp, ne așteptăm şi la o dezbatere amplă în Parlament, iar avizele forurilor europene vor avea rolul de a valida întregul concept al celor trei legi”,  a declarat Stelian Ion, ministrul Justiţiei.

Noua Strategie Anticorupție

Noua Strategie Anticorupție va fi adoptată în toamna acestui an și, în același timp, Ministerul Justiției și ANABI au inițiat consultări inter-instituționale pentru definitivarea proiectului de strategie integrată pentru recuperarea produsului infracțiunii.

Strategia va include un plan de acțiuni 2021 -2025 cu măsuri legislative și administrative de consolidare a ANABI, dar și de creștere a eficienței în ansamblu a sistemului instituțional – poliție, parchet, instanțe, ANABI si ANAF.