Ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat luni, după primirea avizului Comisiei de la Veneția, că se așteaptă ca desființarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) să fie pusă rapid pe ordinea de zi a Senatului. Aceasta recomandă, într-un comunicat, desfiinţarea SIIJ „ca un prim pas urgent” în cadrul unui proces mai larg de reformare a justiţiei.
Comisia a atras atenţia şi asupra faptului că desfiinţarea SIIJ este dorită şi de o mare parte a judecătorilor şi procurorilor din România.
„Comisia de la Veneţia salută intenţia autorităţilor române de a reforma sistemul judiciar şi de a reda atribuţiile procurorilor de la DNA şi DIICOT şi înţelege faptul că primul pas urgent în această reformă mai largă este desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor comise de magistraţi.”, potrivit comunicatului transmis de Comisie.
De asemenea, Comisia de la Veneţia atrage atenţia că amendamentele adoptate în Camera Deputaţilor la legea de desfiinţare a SIIJ ridică semne de întrebare „atât pe conţinut, cât şi pe procedură”.
„Comisia de la Veneţia doreşte să sublinieze că desfiinţarea Secţiei Speciale este doar un prim pas în procesul de reformă şi că încurajează autorităţile române să continue cu un proces de reformă mai larg”, se mai arată în comunicat.
Mai mult, Comisia de la Veneţia atrage atenţia că trimiterea în judecată a magistraţilor doar cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) introduce un nou tip de inviolabilitate pentru judecători şi procurori.
Camera Deputaților a adoptat pe 24 martie legea prin care se desființează SIIJ, cu amendamente privind necesitatea avizului CSM pentru trimiterea în judecată a procurorilor și judecătorilor.
Această superimunitate a fost criticată chiar de asociații ale magistraților. Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție consideră avizul CSM pentru trimiterea în judecată a procurorilor și judecătorilor, așa cum au decis deputații juriști, reprezintă „un privilegiu inadmisibil” și poate fi considerat „o garanţie a impunităţii magistraţilor”.
Avizul Comisiei a fost solicitat de ministrul Justiţiei, Stelian Ion, în 29 martie, după ce Camera Deputaţilor a adoptat amendamentul care prevede că magistraţii pot fi trimişi în judecată doar cu încuviinţarea CSM.
„Am așteptarea ca saptamâna viitoare Senatul să se întrunească și să pună pe ordinea de zi desființarea SIIJ. E o chestiune asumată la nivelul Coaliției, nu cred că sunt alte argumente care ar împiedica acest demers. Daca s-ar întampla altfel s-ar ridica mari semne de întrebare față de respectarea programului de guvernare”, a afirmat Stelian Ion.
El a precizat că va merge miercuri în Coaliție cu avizul Comisiei de la Veneția. „Eu mă aștept din partea colegilor de Coaliție să respecte cuvântul dat”, a spus Stelian Ion.
Comisia de la Veneția nu se opune desființării Secției de Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) și recomandă eliminarea articolelor din lege care creează o superimunitate pentru magistrați.