Prima pagină » Actualitate » Ministrul Mediului cere „capul” șefului AFM, după ce s-a amânat Programul Rabla pentru Electrocasnice!

Ministrul Mediului cere „capul” șefului AFM, după ce s-a amânat Programul Rabla pentru Electrocasnice!

Ministrul Mediului cere „capul” șefului AFM, după ce s-a amânat Programul Rabla pentru Electrocasnice!

După ce Administrația Fondului pentru Mediu a amânat demararea Programului Rabla pentru Electrocasnice, ministrul Mircea Fechet a transmis premierului României propunerea de revocare din funcție a președintelui AFM, Dan  Cătălin Vatamanu.

„Este inadmisibil ca un program atât așteptat de cetățeni, la care s-a lucrat atât de mult timp, să nu poată funcționa, deși avea toate premisele să o facă! În ultima lună am primit asigurări constante, inclusiv ieri, că nu există probleme tehnice care ar putea împiedica demararea programului.

„O astfel de atitudine este imposibil de tolerat”

În opinia mea, o astfel de atitudine este imposibil de tolerat: să anunți populația cu câteva minute înainte de startul programului că sistemul nu este apt pentru preluarea și înregistrarea solicitărilor celor care aplică pentru vouchere electronice, indiferent de motiv. Rabla Electrocasnice este un program care anul acesta are un buget dublu față de cel din 2018 și o listă de echipamente cu mult extinsă față de edițiile anterioare.

Un astfel de program nu poate fi împiedicat

Un astfel de program, gândit la scară atât de largă și cu finanțare pentru cel puțin 100.000 de români, nu poate fi împiedicat de cei care și-au asumat un sistem electronic de emitere a voucherelor și care astăzi este nefuncțional. Mai mult, Administrația Fondului pentru Mediu ne-a informat că sistemul este pregătit oricând pentru începerea programului. Am transmis către premierul României cererea de revocare din funcție a președintelui AFM. Între timp, aștept ca AFM să-mi comunice urgent termenul la care Rabla Electrocasnice poate începe”, a subliniat ministrul Mircea Fechet.

Programul Rabla pentru Electrocasnice „a crăpat” și se amână! AFM anunță că ar fi vorba de posibile fraude!

Programul Rabla pentru Electrocasnice a fost amânat, din cauza unor suspiciuni de fraudare a procesului de înscriere, a anunțat Administrația Fondului pentru Mediu. Programul trebuia să înceapă marți, de la orele 12.00.

 

 

Alexandru Coman a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2010, iar de atunci a semnat în mai multe publicații centrale, în secțiunile online, precum evz.ro. Alexandru lucrează de mai mulți ani ... vezi toate articolele

Citește și