Ministrul Mediului, Mircea Fechet: „Statistic vorbind, astfel de fenomene nu ar fi trebuit să se întâmple decât o dată la o sută de ani”

Publicat: 14 09. 2024, 17:02
Actualizat: 14 09. 2024, 17:04

Prezent la Slobozia Conachi, una dintre zonele cel mai grav afectate de inundații, ministrul Mediului, Mircea Fechet, a precizat că astfel de fenomene ar putea deveni tot mai dese, din cauza schimbărilor climatice.

Mircea Fechet a ajuns la Slobozia Conachi, o zonă unde apele au făcut prăpăd, pentru a evalua situația. Ministrul Mediului a precizat că, statistic vorbind, un dezastru, asemenea celui care s-a năpustit, recent, peste România, ar trebui să se întâmple o dată la 100 de ani. Din nefericire, astfel de fenomene s-au repetat atât în 2007, cât și 2013, sau în 2016.

Fechet a apreciat că, din cauza schimbărilor climatice, precipitațiile excesiv de abundente vor deveni tot mai dese.

„În contextul schimbărilor climatice, cu astfel de fenomene ne vom întâlni din ce în ce mai des şi la o intensitate din ce în ce mai mare. Este un lucru pe care nu-l putem evita. Statistic vorbind, astfel de fenomene de asemenea intensitate nu ar fi trebuit să se întâmple decât o dată la sută de ani, pe măsurătorile pe care le avem.

Iată însă că şi în 2007, şi în 2013 şi anul acesta aici, la Slobozia Conachi au avut loc inundaţii, lucru care ne obligă să ne gândim dacă nu cumva ar trebui să redimensionăm, să refacem în totalitate modul în care ar trebui să reacţionăm la astfel de situaţii”, a declarat Mircea Fechet.

Fechet a precizat că pagubele cauzate de inundații pot fi limitate prin eficientizarea modului de intervenţie.

„Astfel de inundaţii nu pot fi evitate. Astfel de situaţii nu pot fi evitate, când avem în 24 de ore 225 de litri pe metrul pătrat, cum am avut la Amzacea în judeţul Constanţa, sau la fel cum am avut aici. Inundaţiile nu pot fi evitate, însă e adevărat că putem evita pagubele pe care aceste inundaţii le produc şi putem eficientiza modul în care intervenim.

Primul lucru pe care l-am întrebat atunci când am discutat cu oamenii de aici , din această localitate, fost dacă au fost avertizaţi azi noapte prin sistemul RO-Alert şi toţi oamenii cu care am vorbit mi-au spus că în jurul orei 12 noaptea au primit pe telefon avertizare şi au ştiut că urmează să se întâmple ceva grav”, a adăugat Fechet.