Este oficial! Programul Rabla începe în luna aprilie, iar bugetul alocat este „cel puțin la fel” ca în 2020, spune Tanczos Barna, ministrul Mediului.
„Programul Rabla merge cel puțin cu bugetul de anul trecut, și cel puțin cu condițiile de atunci, adică valoarea tichetelor. Pornim în luna aprilie, am întârziat din cauza bugetului. La sfârșitul lunii aprilie trebuie să fim gata cu programul Rabla, ca să avem măcar 8 luni de implementare.”, a precizat Tanczos Barna, la Digi24, post citat de Antena3.ro.
„Mașinile electrice sunt mult mai scumpe, de aceea tichetul este de aproximativ 10.000 de euro pentru acestea. Tendința este încurajatoare, se dublează an de an numărul mașinilor electrice cumpărate în România. Suntem departe de Norvegia, de exemplu, unde sunt 50%, 60% mașini electrice.
Lumea trebuie să se pregătească pentru schimbările de pe piața auto. Pentru că în 10 ani de zile, producătorii, încet, încet vor scoate din producție majoritatea modelelor bazate pe motoare clasice”, explică ministrul Mediului.
„Dacia a luat o decizie deja și eu sper ca cei doi mari producători (Dacia și Ford – n.red.) să aducă cât mai multe modele electrice în România. În perspectivă, România este o piață uriașă, iar noi avem în momentul de față un program de susținere și interesul României este ca acest program să meargă către producătorii autohtoni. Sigur, nu putem să eliminăm alți producători, pentru că ar fi o discriminare pe o piață liberă.
Eu recomand, ca în primul rând, dacă cineva nu are bani mulți, să cumpere o mașină mai mică prin Rabla. Să fie nouă. Acolo măcar știm că emisiile sunt Euro 6, sunt la un nivel mic.
Cine are bani, să cumpere mașini electrice. Se înmulțesc stațiile de alimentare. Avem program de susținere a primăriilor pentru stații de încărcare. În 2021 se vor înființa sute de stații de încărcare, făcute de primării sau de companii private. Vom propune și ca toate instituțiile publice să aibă stații de încărcare.”, a mai declarat ministrul Barna.
Au fost anunțate nominalizările la premiile BAFTA din 2021. „Colectiv” ajunge și la gala Academiei de film britanice, fiind nominalizat la categoria Cel mai bun documentar.
Analizele nu au relevat urme de fecale în Lacul IOR, a cărui apă s-a colorat în roșu în ultima perioadă, afirmă ministrul Mediului, Tanczos Barna. S-au luat probe din IOR după ce o fundație a reclamat faptul că apa este infestată cu excremente!
Medicul psihiatru Gabriel Diaconu îl critică dur pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, numindu-l „ministrul Harababură”.
Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu se va transforma, după model NATO, într-o cazarmă uriașă, care va găzdui 10.000 de militari. MApN investește, în primă fază, în acest sens, 2 miliarde de lei pentru construirea de piste și clădiri.
Horoscopul zilei de 10 martie 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.
Un elev în vârstă de 7 ani a fost bătut, luni, la școala din comuna Repedea, județul Maramureș, de tatăl unei colege. Polițiștii fac cercetări în acest caz, pentru loviri sau alte violențe.
Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, se află printre invitații lui Bogdan Pavel la ediția GÂNDUL LIVE de miercuri, 10 martie 2021, de la ora 11.30.