Ministrul Mircea FECHET: 5 MILIOANE de PET-uri colectate zilnic, din ROMÂNIA
Zilnic, din România sunt colectate 5 milioane de PET-uri, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet. Acesta a luat parte, marți, la o acțiune de curățenie în Piața Operei din București, odată cu depunerea în Senatul României a unei inițiative legislative pentru instituirea unei zile naționale a curățeniei, la inițiativa unui ONG, Let’s do it, Romania!
Potrivit calculelor Ministerului Mediului, Sistemul Garanție-Returnare(SGR) este cel mai eficient sistem de gestionare al deșeurilor din țară. În cadrul unei acțiuni cde curățenie care are loc anual, ministrul Mircea Fechet a declarat că a semnat o inițiativă legislativă prin care se cere instituirea unei zile naționale a curățeniei, în România.
Mă bucur că am reuşit astăzi să dau o mână de ajutor celor de la Let’s Do It, Romania!. De altfel, o Zi Naţională a Curăţeniei cred că e binevenită, e binevenit cadrul legislativ necesar pentru a avea o astfel de zi. Este o lege care permite autorităţilor locale, primăriilor să deconteze anumite cheltuieli şi să îşi planifice mai bine aceste activităţi de ecologizare. Bineînţeles că astfel de acţiuni se întâmplă, dacă nu săptămânal, oricum foarte des în România. Personal, am participat la foarte multe şi urmăresc grupuri şi pagini în social media unde observ că foarte mulţi voluntari din România aleg să facă curăţenie până la urmă, în urma altor cetăţeni care aleg să lase mizerie. Aş mai adăuga faptul că în puţinele minute în care astăzi am participat la această acţiune n-am găsit niciun PET din sistemul garanţie-returnare. Au fost câteva bidoane pe care le-am găsit şi câteva doze de de băuturi, însă niciunul din SGR. Asta îmi dă încredere în legătură cu faptul că sistemul de garanţie-returnare este probabil cel mai bun sistem de management al deşeurilor din România, care nu doar că va genera locuri de muncă şi investiţii, dar va avea ca rezultat o natură mai curată pe care ne-o dorim cu toţii. Mai anunţ faptul că din calculele noastre, am spart bariera celor 5 milioane de PET-uri colectate în fiecare zi în România. Este o cifră impresionantă şi tendinţa este aceea de creştere”, a spus Mircea Fechet.
Acesta a mai adăugat, în cadrul conferinței de după acțiune, că a vrut să implementeze și în administrațiile locale din țară o campanie numită „Curățăm România”, însă subiectul n-a fost primit cu prea mult entuziasm de către primari, mai spune ministrul Fechet. Reprezentanții Lets do it, Romania spun că vor lansa în curând o aplicație prin care le vor putea fi semnalate zonele cu deșeuri, iar ei vor trimite notificări către administrațiile locale. În cazul în care nu vor răspunde în termenul legal, atunci aceștia se vor adresa Gărzii de Mediu. Anul trecut, potrivit spuselor ministrului Fechet, Garda de Mediu a dat amenzi primăriilor, persoanelor fizice sau juridice, pentru depozite ilegale de deșeuri, în valoare de 13,5 milioane de lei.
Citește și: