VIDEO Ministrul Muncii îi îndeamnă pe români să nu mai accepte să fie plătiți cu salariul minim și cu diferența „în plic” la negru pentru că vor suferi la pensie
This browser does not support the video element.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, atrage atenția și totodată îi îndeamnă atât pe cetățeni cât și pe angajatori să nu mai accepte să fie plătiți cu salariul minim pe economie pe cartea de muncă și cu diferența „la plic” pentru acest lucru le va fi dăunător la pensie.
De asemenea, el a recunoscut că există inechități majore între salariile din mediul privat și salariile bugetarilor.
„Pentru bugetari le spun că am dat o majorare care s-a dat în primele luni ale anului şi, la fel ca şi la pensii, sunt în atenţia noastră, dar să nu uităm şi de diferențele de salarizare de la privat la stat şi să creăm totuși un echilibru. De altfel, legea salarizării a fost cuprinsă în PNRR”, a declarat Marius Budăi, la Antena 3.
Ministrul face un apel la forța de muncă din România să nu mai accepte plata la „negru” pentru că atunci când vor ajunge la pensie vor avea surpriza ca după 30 de ani de muncă să primească pensia minimă.
„La privat aş face un apel. Eu Marius Budăi am convingerea că din cei 1.6 milioane de salariați cu salariu minim, nu toți au venituri la nivelul salariului minim. Mulţi dintre ei acceptă să ia 2 lei pe hârtie şi 5 lei în mână. Se va întoarce împotriva lor în momentul în care vor ajunge la pensie. Vor vedea că acea contribuție pentru pensie s-a plătit la cei doi lei nu la 5 lei.
Cum vin şi acum şi se plâng că au lucrat 20-30 de ani şi au pensia minimă. Şi când te uiți în carnetul lor de muncă fie că au fost obligați de mediul privat să lucreze cu 3 ore, 4 ore sau în cel mai bun caz cu 8 ore la salariul minim. Dacă se vor ancora în această situaţie şi vor rămâne în această situaţie vor rămâne cu pensia minimă şi nu putem face nimic aici. Dacă merg inspectorii de muncă în control ăsta este salariul”, a spus Budăi.
Budăi face un apel și la mediul privat să respecte mai mult munca românilor, pentru că există deja un deficit uriaș de lucrători în România, iar cei care încasează salariul minim sunt mult mai dispuși să plece în străinătate să lucreze.
„Fac un apel al mediul privat să se aplece cu mare atenție asupra resursei umane pentru că noi deja suntem într-un deficit foarte mare de forță de muncă şi mai ales de forță de muncă calificată”, a spus ministrul Muncii, Marius Budăi.