Prima pagină » Actualitate » Ministrul MUNCII: Inclusiv celor din CFR le-am menținut încadrarea în condiții de muncă

Ministrul MUNCII: Inclusiv celor din CFR le-am menținut încadrarea în condiții de muncă

Mai multe categorii de pensionari, dintre cei care au muncit în condiții deosebite, se pregătesc de proteste, în zilele următoare. Printre aceștia, se află foști mineri, ceferiști, siderurgiști și energeticieni, care au fost afectați de noua lege a pensiilor. În cadrul conferinței de presă de marți, de la Ministerul Muncii, Simona Bucura-Oprescu a vorbit despre faptul că s-a făcut tot ce s-a putut pentru menținerea drepturilor câștigate de respectivele categorii de pensionari. 

Mai multe categorii de pensionari se pregătesc de proteste din cauza pensiilor care le-au fost micșorate, în urma recalculării.

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a transmis un mesaj către toți pensionarii care au muncit în condiții speciale, inclusiv către ceferiști.

Mesajul pentru toți cei care au lucrat în condiții speciale și deosebite de muncă este că noi, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și colegii noștri de la Casa Națională de Pensii Publice am făcut tot ceea ce ne-a stat în putință pentru a le menține drepturile câștigate, iar drepturile câștigate au fost menținute. Repet, toate drepturile câștigate pe cadrul legal anterior, inclusiv cele cu privire la grupa unu și grupa doi înainte de 2001, respectiv condiții speciale și deosebite după 2001, au fost menținute. Pe lângă asta, și în Legea 360/2023 până în 2035, adică de la momentul apariției legii până încă 12 ani, până la normalizarea condițiilor de muncă de către angajator, a menținut condițiile speciale și deosebite de muncă. Vă rog să verificați întregul cadru legal din toate statele membre ale Uniunii Europene și veți constata că România are printre cele mai favorabile legislații în privința condițiilor speciale și deosebite de muncă!

Ca și în cazul altor categorii de pensionari, ministrul Muncii a subliniat că nu scade nicio pensie a celor care au muncit în condiții deosebite.

 Inclusiv în ceea ce privește condițiile speciale și deosebite de muncă avem la 66% dintre pensionari creșterea cuantumului pensiei în urma recalculării, dar cel mai important este ca toți aceștia să știe că nicio pensie nu scade și că pentru aceasta rămân cu valoarea pensiei pe care au avut-o (…) Important este că, inclusiv celor din CFR le-am menținut încadrarea în condiții de muncă și aici avem prevedere clară. În lege, avem  foarte clar faptul că, inclusiv dânșii continuă să fie încadrați în condițiile de muncă în care erau.

Ce beneficii aveau angajații CFR pe vechea lege și ce au primit din septembrie

Noua lege a pensiilor din sistemul public a adus avantaje pentru personalul CFR. Față de vechea legislație, care îi includea în condiții speciale de muncă (fosta grupă I) doar pe mecanicii de locomotivă și automotor, mecanicii ajutor și mecanicii instructor, acum sunt incluși majoritatea lucrătorilor CFR.

În acest moment, mecanicii se pot pensiona cu 13 ani mai devreme în condițiile unui stagiu complet de cotizare de doar 25 de ani (față de 35 de ani cât este stagiul complet pentru restul angajaților).

Celelalte categorii de personal feroviar introduse în noua lege beneficiază de o reducere a vârstei de pensionare cu 11 ani cu un stagiu complet de cotizare tot de 25 de ani ca și în vechea lege.

CITEȘTE ȘI:

Ministrul MUNCII, despre condițiile grele de muncă: Este important ca angajatorii să normalizeze condițiile de muncă

Președintele Casei Naționale de Pensii: 13.600 de decizii de recalculare conțin ERORI / 170.000 de decizii la nivel

A absolvit studii superioare de jurnalism și are o experiență de peste 15 ani în mai multe redacții de presă scrisă și TV, din România. vezi toate articolele

Citește și