Ministrul Muncii: Nu se mai acordă șomaj tehnic după ridicarea stării de alertă, dar „kurzarbeit” rămâne în vigoare încă trei luni
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a scris marți pe Facebook că ridicarea stării de alertă înseamnă că statul nu va mai acorda șomaj tehnic, însă va menține „kurzarbeit”, adică legea care permite reducerea timpului de lucru.
Potrivit acestuia, prevederea legală va fi menținută timp de trei luni de la ridicarea stării de alertă.
„Nu se va mai acorda șomaj tehnic, dar rămâne în vigoare «kurzarbeit» (OUG 132/2020) încă trei luni de la ridicarea stării de alertă. Şi valabilitatea contractelor colective de muncă (CCM) se prelungeşte automat tot cu 90 de zile, iar părinţii care au în îngrijire copii sau adulţi cu handicap înscrişi în sistemul de învăţământ (OUG 110/2021) pot primi zile libere până la finalul anului şcolar 2021-2022”, a scris ministrul Muncii, Marius Budăi.
Ministrul Mucii: Telemunca nu mai este obligatorie
De asemenea, Marius Budăi a explicat că decalarea programului de muncă și telemunca nu vor mai fi obligatorii, dar acestea pot fi stabilite în continuare, cu acordul angajatorului.
„Nu mai sunt obligatorii nici decalarea programului de lucru și nici telemunca, dar acesta pot fi stabilite, în continuare, cu acordul angajatorului.
Mai mult, posturile de la stat nu vor mai putea să fie ocupate fără concurs, a mai informat acesta.