Prima pagină » Actualitate » Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, anunță o CREȘTERE a pensiilor cu 40%. De când ar urma să aibă loc majorarea

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, anunță o CREȘTERE a pensiilor cu 40%. De când ar urma să aibă loc majorarea

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, anunță o CREȘTERE a pensiilor cu 40%. De când ar urma să aibă loc majorarea
Sursa foto: Facebook

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat o creștere a pensiilor cu 40%, de la 1 septembrie 2024. Ea a precizat luni, în şedinţa Comisiei pentru muncă a Camerei Deputaţilor, că noua iniţiativă legislativă a pensiilor va fi aprobată de către Executiv, pe data de 9 noiembrie şi va fi adoptată de către Legislativ până pe 20 noiembrie, potrivit News.ro. Majorarea pensiilor va costa, pentru doar patru luni din 2024, nu mai puțin de 55 miliarde de lei, potrivit ministrului Muncii.

„Cu privire la impact, pentru aplicarea, începând cu 1 septembrie, este nevoie de o anvelopă bugetară de 13,84 miliarde lei, adică 55,36 miliarde lei pentru cele patrul luni, din septembrie până în decembrie”, a spus ea.

„Proiectul legii pensiilor este în transparenţă până pe data de 9 noiembrie. Ambiţia noastră este ca pe 9 noiembrie să fie adoptat în Guvern, după care să venim în faţa dumneavoastră, pentru ca împreună să avem un parcurs parlamentar accelerat, astfel încât până pe data de 20 noiembrie să finalizăm calendarul parlamentar pentru reforma sistemului public de pensii, o lege importantă pentru români. Cu privire la impact, pentru aplicarea începând cu 1 septembrie (2024-n.r.) este nevoie de o anvelopă bugetară de 13,84 miliarde lei, adică 55,36 miliarde lei pentru cele 4 luni, din septembrie până în decembrie (2024-n.r.). Poate vor fi pensii care vor creşte cu 1%, poate vor fi pensii care vor creşte cu 80%, dar calculele noastre arată că vom avea o creştere medie a pensiilor de 40%”, a declarat ministrul Muncii.

Ea a mai afirmat că această lege a pensiilor va avea aplicare de la începutul lunii ianuarie a anului viitor şi atunci punctul de pensie va fi de 2.032 de lei.

„Pentru acordarea majorării de 13,8%, care respectă şi actualele condiţii ale legii pe formula elveţiană, cu rata inflaţiei plus 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut, pentru perioada la care ne raportăm aceasta a fost negativă, ceea ce înseamnă că rămânem cu 13,8% majorarea punctului de pensie. Asta înseamnă că, dacă acum avem un punct de pensie de 1.785, vom avea un punct de pensie de 2.032 de la 1 ianuarie. Cu privire la «de ce aplicăm de la 1 septembrie?», răspunsul este foarte simplu. Ne aflăm într-o etapă avansată de digitizare a dosarelor de pensii, peste patru milioane de dosare sunt deja digitizate, după adoptarea legii de către Parlament avem nevoie de o perioadă în care să fie elaborate şi aprobate normele de aplicare a legii. După normele de aplicare avem nevoie de o perioadă atât de achiziţie, de procedură, cât şi de software a sistemului care să permită aplicarea noii legi. După care avem nevoie de o perioadă în care colegii de la casele teritoriale de pensii să aplice efectiv noua lege şi, pe baza datelor din sistem, să recalculeze toate pensiile românilor, să le transmită acestora deciziile, după care de la 1 septembrie fiecare român să îşi primească noul cupon de pensie”, a precizat Simona Bucura-Oprescu.

Ministrul a adăugat că acest proiect de lege are prevederi privind pensia şi indemnizaţia minimă socială şi a completat că iniţiativa legislativă încurajează contributivitatea şi munca.

„Datorită acestui formule, cei 1.200.000 de români care primesc indemnizaţie minimă socială vor avea situaţia favorabilă în care vor avea, după aplicarea formulei, cu 87,4% mai mult, adică 1.960 de lei, faţă de 1.825 de lei, dacă au muncit 35 de ani pe salariu minim pe economie. Cu alte cuvinte, această formulă care încurajează munca cu punctele de stabilitate va duce la adecvarea pensiilor mici şi va duce la creşterea pensiilor, pe calculele noastre, în medie cu 40%”, a mai explicat Bucura-Oprescu.

Sursa foto: Facebook

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit