Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, și omologul său din Turcia au vizitat două fabrici din Argeș

Publicat: 20 07. 2024, 21:47
Actualizat: 20 07. 2024, 22:12

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, și omologul din Turcia, Vedat Işıkhan, au făcut o vizită oficială la două fabrici din Argeș.

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale din România, Simona Bucura Oprescu, și ministrul Muncii și Securității Sociale din Republica Turcia, Vedat Işıkhan, au întreprins vineri o vizită oficială la două fabrici din Argeș, cu capital turcesc. Cei doi miniștrii au fost însoțiți de Excelența SA Özgür Kıvanç Altan, ambasadorul Turciei la Bucureșt.

Demnitarii au mers la două fabrici cu capital majoritar turcesc, unitățile de producție din domeniul #automotive Martur Automotive Seating and Interiors din Oarja și Beyçelik Gestamp din Dârmănești. Sunt două investiții majore care totalizează 115 milioane euro și care au generat mii de locuri de #muncă.

“Țin să vă mulțumesc pentru ospitalitate! Apreciez foarte mult faptul că doamna ministru Simona Bucura-Oprescu a acționat foarte rapid și am semnat deja protocolul prin care România și Turcia își consolidează cooperarea în domeniul muncii și securității sociale. Avem preocupări și provocări comune, atât din punct de vedere al problemelor demografice, cât și al celor privind tranziția verde și digitală pentru care trebuie să fim cât mai pregătiți. Sunt convins că vom avea un parteneriat puternic și de durată. Mă bucur că am putut vizita în Argeș fabrici din România care au capital turcesc și care contribuie la dezvoltarea relațiilor comerciale dintre cele două țări”, a spus ministrul Vedat Işıkhan.

“Obiectivul nostru este să creștem relația bilaterală România – Turcia, iar creșterea competitivității industriei auto reprezintă o prioritate, mai ales în contextul nevoii de competențe adecvate tranziției verzi și digitale. Ne dorim să avem o mai bună protejare a drepturilor de securitate socială în condițiile migrației legale în căutarea de oportunități financiare, profesionale sau chiar pentru întregirea familiei. De asemenea, vom dezvolta cooperarea între Inspecția Muncii din România și Inspecția Muncii din Turcia. Mulțumesc ministrului muncii și securității sociale din Turcia și echipei sale pentru cooperarea constantă și pentru angajamentul de a continua dezvoltarea acțiunilor comune în beneficiul cetățenilor și economiilor din România și Turcia.”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Compania Martur Automotive Seating and Interiors, parte a grupului turc Üstünberk, sprijină, prin fabrica sa de la Oarja, producția de scaune auto pentru modelele Logan și Sandero de la Dacia. Martur Automotive Seating and Interiors SRL este unul dintre principalii furnizori de scaune auto la nivel mondial.

Beyçelik Gestamp, o companie multinațională turco-spaniolă, și-a extins prezența în Argeș printr-o nouă fabrică în comuna Dârmănești. Unitatea, cu o suprafață de 22.000 de metri pătrați, va produce componente auto pentru mărcile Dacia și Ford Otosan.
Aceste investiții au fost posibile datorită sprijinului acordat, pe de-o parte, de MMSS, și, pe de alta, de autoritățile locale și județene din Argeș.

Din delegația MMSS au făcut parte și președintele ANOFM Florin-Irinel Cotoșman, inspectorul general de stat Mihai-Nicolae Ucă de la Inspecția Muncii și directorul general DGAERI – MMSS Liana-Ramona Moștenescu-Vasiliu.

Reamintim că ministrul Simona Bucura-Oprescu și ministrul Vedat Işıkhan au semnat joi, la sediul Guvernului, protocolul în domeniul muncii și securității sociale ca urmare a angajamentelor luate în marja Consiliului de Cooperare Strategică România-Turcia la nivel înalt, care a avut loc la Ankara în 21 mai. Eforturile comune se vor concentra pe îmbunătățirea vieții lucrătorilor, asigurarea drepturilor și protecției lor sociale și promovarea unei piețe a muncii mai puternice și adaptate la provocările momentului în ambele țări.

CITEȘTE ȘI:

Simona Bucura-Oprescu a depus documentul de ratificare de către ROMÂNIA a Convenției privind eliminarea violenței și a hărțuirii în lumea muncii

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii: „Am votat pentru continuarea performanței administrative”

Ministrul Muncii: Procesul de evaluare şi digitizare a dosarelor de PENSII este aproape finalizat