Ministrul Radu OPREA a aflat de la ziariști de ședința CSAT, convocată de Iohannis: Mi-ați dat această veste acum. Sigur voi fi mâine la ședința CSAT
This browser does not support the video element.
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat, în cadrul briefingului de după ședința de la guvern, că ședința CSAT convocată pentru joi este necesară, deși nu știe ce conțin documentele discutate. Mai mult, deși este membru CSAT, a aflat de convocarea acesteia chiar de la ziariști.
Președintele Klaus Iohannis a convocat CSAT, iar pe ordinea de zi a Ședinței Consiliului se află analiza unor posibile riscuri la adresa securității naționale, generate de acțiunile unor actori cibernetici statali și non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral. Decizia președintelui de a convoca CSAT vine în contextul suspiciunilor privind fraudarea alegerilor prezidențiale.
Prezent la briefingul de după ședința de guvern, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan Radu Oprea, nu a putut prea multe informații ziariștilor despre ședința CSAT, deși este membru în această comisie de care a aflat chiar în direct, de la presă.
Nu am astfel de informații, nici nu aș fi avut cum să am astfel de informații. Fiind ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. Am aflat despre ședința convocată acum, pentru că dumneavoastră, aproape în direct, aș putea să spun, pentru că mi-ați dat această veste acum. Sigur voi fi mâine la ședința CSAT.
Ministrul Oprea a mai spus, despre ședința CSAT, că „dacă este convocată, înseamnă că este o ședință necesară”, însă nu deține amănunte.
Nu am apucat să citesc nimic din materiale și oricum nu sunt publice, dar ca idee, în momentul în care vom putea să comunicăm și lucrul acesta sunt convins că va fi făcut mâine, după ședința CSAT, de către CSAT(…)Efectul social media, eu unul l-am văzut în dialog cu cetățenii, a mai adăugat Oprea.
CITEȘTE ȘI: