Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a organizat o celulă de CRIZĂ, pentru asigurarea asistenței medicale în județele Galați și Vaslui
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a organizat o celulă de criză, alături de secretarii de stat Adriana Pistol și Alexandru Rogobete, pentru asigurarea asistenței medicale în județele cel mai grav afectate de inundații, Galați și Vaslui.
Unul dintre scopurile celulei de criză conduse de ministrul Rafila este asigurarea vaccinului antitetanos și antihepatic pentru copiii din zonele afectate.
„Suntem în legatură permanentă cu autoritățile locale și cu Direcțiile de Sănătate Publică a județelor Galați și Vaslui pentru asigurarea de vaccin antitetanic și vaccin hepatitc A, pentru copiii din localitățile afectate.”, este precizat în comunicatul de presă.
Având în vedere situația gravă produsă de ploile și inundațiile consecutive care au apărut în nordul județului Galați și în județul Vaslui, la nivelul Ministerului Sănătății s-a organizat o celulă de criză condusă de ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila împreună cu secretarii de stat Adriana Pistol și Alexandru Rogobete, pentru asigurarea asistenței medicale pentru populația din zonele afectate.
La Spitalul Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Galați sunt disponibile paturi în secția de ATI și dacă vor exista alte solicitări se va asigura transportul pacienților și la alte unități sanitare.
O ambulanță aflată în misiune a fost surprinsă de ape, iar echipajul este în siguranță.
Până în momentul de față, ca urmare a inundațiilor, au fost înregistrate 4 decese în județul Galaț, mai notează sursa citată.
Citește și:
ANM a plasat jumătate din România sub cod galben de averse!/Județele în care va ploua torențial