Ministrul Sănătății despre certificatele false de vaccinare: Nu avem până acum o evidenţă clară
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, sâmbătă, că încurajează medicii şi pacienţii să colaboreze cu poliţia pentru a-i descoperi pe cei care au recurs la certificate de vaccinare false sau le-au emis, menţionând că nu are o evidenţă clară cu numărul acestor certificate.
„Suntem în legătură cu organele de cercetare şi în momentul în care primim informaţii legate de emiterea de certificare false de vaccinare, sesizăm poliţia şi acele structuri din sistemul de stat care trebuie să investigheze. Nu avem până acum o evidenţă clară cu câte certificate false au fost semnalate. De asemenea, discutăm cu medicii din spitale, cei care primesc în ultima perioadă din ce în ce mai mulţi pacienţi care apar în evidenţă ca vaccinaţi şi care, atunci când dezvoltă reacţii severe, recunosc că de fapt nu s-au vaccinat. Şi încurajăm medicii, pacienţii să colaboreze cu poliţia pentru a-i descoperi pe cei care au recurs la acest lucru, mai ales personalul medical care a emis certificate pentru vaccinare fără ca pacientul să fie vaccinat”, a afirmat Mihăilă, întrebată dacă are o evidenţă a certificatelor de vaccinare false emise.
Poliţiştii din Timiş au deschis recent o anchetă, dar şi dosar penal, după ce mai mulţi pacienţi cu forme severe de COVID-19 au fost internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, deşi deţineau certificate de vaccinare. Poliţiştii vorbesc de metoda ”vaccinului la chiuvetă” folosită de unii medici de familie înscrişi în programul de imunizare. Mai exact, suspiciunea vizează medici care ar fi aruncat la chiuvetă vaccinuri pe care le-ar fi trecut ca fiind administrate unor persoane, contra unor sume de bani, acele persoane primind astfel certificate de vaccinat și intrând în bazele de date naționale și internaționale ca fiind inoculați, când de fap ele nu ar fi fost vaccinate.