Ministrul Sănătății: Serviciile de RADIOTERAPIE pentru pacienţii oncologici vor fi decontate / Tarifele, reactualizate
This browser does not support the video element.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat miercuri că Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență care extinde decontarea pentru toate tipurile de servicii de radioterapie destinate pacienților oncologici, indiferent de localizarea tumorii.
Potrivit ministrului Sănătății, măsurile menite să susţină şi pacienţii care au nevoie de medicamente inovative, sunt adoptate în urma solicitărilor venite din partea sistemului medical şi a asociaţiilor de pacienţi.
În ceea ce priveşte pacienţii cu cancer, sunt câteva măsuri care se referă strict la această categorie de pacienţi.
În primul rând, este vorba de extinderea decontării la toate toate tipurile de servicii de radioterapie pentru pacienţii oncologici, indiferent de localizarea tumorii.
În al doilea rând, este vorba despre o reactualizare a tarifelor, care nu au mai suferit modificări din anul 2015, a spus ministrul Sănătății după şedinţa de Guvern.
El a precizat că măsurile adoptate vizează inclusiv implementarea PAL-PLAN (Planul Naţional de Paliaţie), prin includerea la decontare a tuturor categoriilor de servicii, inclusiv a celor care pot fi acordate ambulatoriu sau la domiciliul pacientului.
Este vorba de implementarea planului naţional de paliaţie, care se adresează nu numai pacienţilor oncologici ci şi cei non-oncologici, prin includerea la decontare a tuturor categoriilor de servicii, nu numai cele de paliaţie acordate în unităţi mediacel specializate ci şi cele din ambulatoriu sau la domiciliu, de asemenea tipul de unităţi sanitare care pot organiza astfel de servicii va fi extins, a punctat Rafila.
Ministrul a explicat că un lucru care vine în întâmpinarea pacienţilor se referă la un mecanism accelerat de acces la medicamente inovative, pentru produsele care sunt unice în cazul anumitor cazuri de boli sau produsele care vor produce economii la fondul naţional de sănătate pentru că înlocuiesc medicamente care sunt costisitoare.
Se constituie reţelele naţionale şi racordarea reţelelor naţionale de diagnostic şi tratament pentru pacienţii oncologici. Se prorogă şi prevederile unei legi mai vechi care prevedea că pacienţii oncologici, atunci când se adresează serviciilor ambulatorii private, vor plăti o sumă de bani. S-a prorogat până în anul 2027 acest lucru pentur ca pacienţii care apelează la servicii private să nu facă acest lucru, a adăugat Rafila.
CITEȘTE ȘI: