Ministrul Sorin Cîmpeanu, anunțul momentului despre trecerea școlilor în online
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus că, la aceste moment, toate școlile rămân deschise, pentru că în niciun județ rata de ocupare a paturilor destinate pacienților COVID-19 nu a depășit 75%.
„Conform informării primite de la Ministerul Sanatatii, astăzi, joi, 3 febr., rata de ocupare a paturilor destinate pacienților Covid nu a depășit pragul de 75% in niciun județ. Coroborat cu prevederile Ordinului comun Sanatate-Educatie, nu vor trece integral in online unitățile de invatamant din niciun județ (cf. art. 3.1., alin. 4 din OM 5338/2021 cu modificările și completările ulterioare)”, a spus, joi, Sorin Cîmpeanu.
Conform datelor existente la nivelul Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI) joi, 3 februarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 32.671 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 111 decese. Nu au fost raportate decese anterioare.
Miercuri, au fost raportate peste 35.000 de cazuri noi de COVID-19, în cele 24 de ore anterioare, și 107 decese, după cum a informat Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
160 de orașe din România au incidență de peste 10 la mie, cea mai mare fiind în orașul Otopeni, județul Ilfov, de 37,88 la mie.
Alte 505 comune au incidență de peste 10 la mie, cea mai ridicată fiind în Dumbrăvița, județul Timiș, de 56,68 la mie.