Ministrul Sorin Cîmpeanu: ”Este inadmisibil să îți dorești să fii cadru didactic și să obții nota 1 la examen” (VIDEO)
This browser does not support the video element.
Ministrul Educatiei, Sorin Cîmpeanu, a criticat marti, 3 august, rezultatele finale ale examenului de titularizare 2021. Ministrul Educației s-a arătat nemulţumit de mai multe aspecte ale examenului de titularizare 2021.
Acesta a menţionat faptul că din cei 34.000 de candidaţi, doar 11.000 au reuşit să obţină o notă de trecere. De asemenea, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu s-a arătat deranjat de faptul că profesorii care au obţinut nota 1 să îşi dorească să rămână în învăţământ:
„De titularizare s-au înscris în număr de 34.000 de candidați, au reușit să ajungă la proba scrisă 27.000 de candidați. Au fost înregistrate 25.000 de lucrări scrise din care 6.045 au avut nota schimbată în urma contestațiilor. Prin urmare a crescut la 47 la sută, procent asemănător cu cel din anul 2019, mult sub cel înregistrat în anul 2020. Doar 11.000 de candidați au reușit să obțină peste nota șapte necesară pentru titularizare. Este un puternic semnal de alarmă
Avem un sistem profesori extraordinari de competenți. Este inadmisibil să îți dorești să fii cadru didactic și să obții nota unu la examen”, a declarat ministrul.
Sorin Cîmpeanu susţine că 97% dintre contestaţiile de la examenul de titularizare 2021 au fost finalizare cu modificarea notei iniţiale. Ministrul Educaţiei s-a arătat nemulţumit de acest procent în contextul în care, examenul iniţial ar trebuie să se bucure de o încredere ridicată.
„Tocmai ce au fost afișate rezultatele examenului de titularizare în urma corectării contestațiilor. S-au înregistrat 6048 de contestații, din care 6045 de contestații s-au soldat cu schimbarea notei inițiale. Un procent de 97 la sută procent greu de explicat în condițiile în care e nevoie de încredere în evaluarea inițială”, a explicat ministrul.
Ministrul a mai precizat că, în contextul rectificării bugetare – prin care se dorește creșterea numărului de posturi în mod proporțional cu construcția unor noi grădinițe -, va crește și șansa de titularizare a acelor cadre didactice care au obținut rezultate bune. Sorin Cîmpeanu a subliniat relevanța deciziilor de la nivelul Consiliului de Administrație din școli, care poate crește numărul total al posturilor titularizabile.
„Nu toți cei care au obținut peste nota șapte vor putea să obțină un post de titular, dar la unul dintre subiectele următoare – o să mă refer la rectificarea bugetară pentru care am solicitat o creștere de buget bazată pe creșterea numărului de posturi. Creșterea numărului de posturi are la bază micșorarea numărului de elevi în clasă și are la bază construcția de noi grădinițe, spre exemplu. Odată cu creșterea numărului de posturi în sistem va crește și șansa de titularizare a acelor cadre didactice care au obținut rezultate bune.
Pe de altă parte, numărul total al posturilor titularizabile este dat de suma deciziilor fiecărei școli de la nivelul Consiliului de Administrație. Aceste decizii trebuie să fie profesioniste, e nevoie de un management mult mai bune școli. În acest sens vom organiza concursul pentru ocuparea posturilor de directori în școli. Așa cum v-am spus, la finalul acestei săptămâni, va fi publicată metodologia de concurs. În data de 14 septembrie va debuta concursul, pe 15 octombrie vom avea proba scrisă, apoi cei care vor putea să obțină peste nota șapte la proba scrisă se vor prezenta la comisiile de interviu care vor avea o structură puternic profesionalizată, în așa fel încât înainte de sărbătorile de iarnă să se emită deciziile pentru directorii câștigători ai concursului începând cu ianuarie 2022
Este al doilea motiv pentru care dorim să dăm șansa profesorilor buni, cu vocație de dascăl, se poate să obțină posturi de titulari în sistemul de educație. Pentru că avem nevoie de resursă umană, competentă în sistemul de educație”.