Prima pagină » Actualitate » Ministrul Sorin GRINDEANU, despre taxa pe autostradă: N-o să fiu de acord, indiferent în ce postură mă voi afla

Ministrul Sorin GRINDEANU, despre taxa pe autostradă: N-o să fiu de acord, indiferent în ce postură mă voi afla

Aflat la Timișoara pentru a anunța deschiderea circulației rutiere pe 26 km ai Variantei Ocolitoare Timișoara Sud, ministrul Infrastructurii și Transporturilor, Sorin Grindeanu, a lămurit și problema taxei de autostradă, per kilometru, pe care șoferii ar trebui s-o achite din 2026. Acesta a declarat că nu va fi niciodată de acord cu un astfel de cost până nu vom avea o autostradă finalizată cap-coadă. 
Una dintre obligațiile României, asumate prin PNRR, ar fi taxarea șoferilor care tranzitează autostrăzile din România. Ministrul Sorin Grindeanu a declarat că este vorba despre o obligație asumată de țara noastră prin Programul Național de Redresare și Reziliență, însă nu va fi de acord cu impunerea unei astfel de cheltuieli pentru transportatorii de marfă sau de alt fel, în condițiile în care există porțiuni de autostradă nefinalizate.

N-o să fiu de acord, indiferent în ce postură mă voi afla în anii viitori, să taxăm românii și nu doar românii, ci și străinii, atâta timp cât nu avem o autostradă cap-coadă. De când intri din România și până când ieși, eu cred că e un lucru absolut decent și absolut corect. Domnule, intri la Nădlac și te duci până la Constanța. Da, pentru că peste tot în lumea asta se poate întâmpla lucrul ăsta.  Asta, urmarea unei discuții care va avea loc din 2026 încolo. Până atunci mi se pare că e prea mult să cerem și să se ceară asemenea taxă.

Ministrul Grindeanu a mai anunțat că, pentru Vestul țării, vor mai fi realizate și alte proiecte de infrastructură, în următorii ani. Acesta a făcut referire la  Varianta Ocolitoare Timișoara Vest;  Autostrada Timișoara-Moravița;  Drumul de legătură dintre DN69 și Autostrada A1 cât și tunelurile de pe Autostrada Lugoj- Deva (Margina- Holdea).
CITEȘTE ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
Un fost judecător al CCR explică de ce „nu e posibil” referendumul în Justiție anunțat de Nicușor Dan
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina e tulburător: 'Dă-mi, Doamne, timp. Mai dă-mi un anotimp'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Care este orașul european „campion la mâncare”?