Prima pagină » Actualitate » Sorin Grindeanu: Ministerul Transporturilor a inaugurat 420 de kilometri de AUTOSTRADĂ și drum expres în ultimii 3 ani

Sorin Grindeanu: Ministerul Transporturilor a inaugurat 420 de kilometri de AUTOSTRADĂ și drum expres în ultimii 3 ani

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că România a înregistrat un progres semnificativ în dezvoltarea infrastructurii rutiere, cu aproape 420 de kilometri de autostradă și drum expres dați în circulație în ultimii trei ani. Grindeanu a precizat că acești kilometri reprezintă o parte importantă dintr-un total planificat de 1200-1300 de kilometri.

Declarația a fost făcută după verificarea stadiului lucrărilor pe secțiunea 5 (Pitești – Curtea de Argeș) a autostrăzii Sibiu-Pitești (A1). Sorin Grindeanu a menționat că termenul estimat pentru finalizarea acestui proiect ar putea fi devansat până în 2027.

„Acuma eu pot să vă spun că, dacă vă referiți la Sibiu-Pitești, undeva 2027 spre 2028, spun 2027, fiindcă mă aștept, așa cum ați spus, să se devanseze termenele. Dacă vom reuși, am și o satisfacție personală. Eu, împreună cu echipa de la minister și de la companie, pentru că, în acești 3 ani de când ocup această funcție, cu ceea ce vom reuși să dăm și săptămâna viitoare în circulație, și tocmai vă spuneam, să știți că ajungem la aproape 420 km de autostradă și drum expres dați în circulație în acești 3 ani dintr-un total de vreo 1200-1300”, a spus Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a adăugat că, „dacă ritmul actual al lucrărilor va continua, România ar putea avea o rețea decentă de autostrăzi și drumuri expres în următorii 2-3 ani”.

Foto: Facebook / Cristian Pistol

CITEȘTE ȘI:

Ministrul Transporturilor, Sorin GRINDEANU: Circulație deschisă pe semi-inelul nordic al A0, între DN1, A3 și DN2, pe o distanță de aproximativ 20 km

Lotul 2 din AUTOSTRADA 0 Nord şi DN2 a fost deschis circulației. Sorin Grindeanu: 80-90 km vor fi dați în folosință în următoarele două săptămâni

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit