Un minor din Tulcea a spart un magazin. Este INCREDIBIL ce a furat acesta
Doru nu a împlinit 18 ani, dar asta nu l-a împiedicat să aibă probleme cu legea. Între altele, el a spart un magazin și a plecat de acolo cu niște produse la care nu se gândea nimeni.
Totul a început în urmă cu doi ani, într-o zi de 5 martie. Doru a intrat într-o casă aflată în satul învecinat celui în care locuiește el. A pătruns în curte după ce a sărit gardul, iar apoi, cu ajutorul unei șurubelnițe, a spart ușa locuinței.
În interiorul casei pe care tocmai o spărsese nu a găsit nimic, așa că a trecut la planul B.
A mers înapoi în localitatea unde are domiciliul și a spart un magazin alimentar.
Este incredibil ce a furat din magazin
Odată intrat în magazinul respectiv, el a vrut să fure banii din casa de marcat, dar aceasta era încuiată. Apoi a observat că în unitatea se afla o cameră de supraveghere video și, pentru a-și ascunde urmele, a spart cu șurubelnița monitorul de la camera de supraveghere.
Ulterior, de pe un raft, a luat mai multe pachete de țigări și a părăsit incinta magazinului, deplasându-se spre locuința sa, conform Replica de Constanța.
Magistrații din cadrul Judecătoriei Babadag au decis să-i aplice lui Doru I. măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de furt calificat, furt calificat și distrugere.
Decizia judecătorilor nu este definitivă.
Vă recomandăm să citiți și: