Minunile de la mănăstirea Sfântul Pantelimon din Drăgășani, aflată în construcție. De un an de zile, o cruce își schimbă culoarea, iar oamenii sunt uluiți (VIDEO)
This browser does not support the video element.
În Drăgășani, județul Vâlcea, se construiește mănăstirea Sfântul Pantelimon. Oamenii spun că, începând de anul trecut, au avut loc mai multe minuni pe care nu le pot explica decât prin faptul că locul pe care se ridică acest lăcaș de cult este binecuvântat de Dumnezeu.
O parte din terenul pe care se va afla mănăstirea ”Sfântul Pantelimon” a fost donat de Valeriu Stoica, fostul ministru al Justiției, și, inițial, potrivit tradiției, a fost amplasată o cruce.
Crucea, de culoare neagră, a suferit mai multe transformări, în ultimul an, schimbându-și culoarea și impresionându-i, astfel, pe toți credincioșii.
Anul trecut, crucea a devenit albă, apoi aurie
Spre surprinderea tuturor celor care au văzut-o, crucea originală, neagră, a devenit albă pe data de 25 mai 2020. Această paradoxală și inexplicabilă schimbare de culoare a durat nu mai puțin de trei ore, au spus martorii acestui fenomen impresionant.
Ulterior, misterul care îi atrage pe credincioși către locul unde se construiește mănăstirea ”Sfântul Pantelimon” nu a fost devoalat. Însă, după ce crucea neagră a devenit albă, pentru trei ore, culoarea acesteia s-a schimbat – peste câtva timp, pe 25 iulie, la ora 20.13 – în auriu.
Mai mult, cu doar 8 zile în urmă, într-o sfântă zi de duminică, crucea de la viitoarea mănăstire ”Sfântul Pantelimon” din Drăgășani și-a schimbat culoarea, din nou, devenind albă…
Sfântul Pantelimon tămăduitorul
Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon (cel ”prea milostiv”) – sărbătorit în fiecare an, pe 27 iulie – a fost un martir din orașul Nicomidia al Bitiniei în timpul persecuției lui Dioclețian.
El este considerat în Biserica Apuseană drept unul dintre cei Paisprezece ajutători și în Bisericile Orientale drept unul dintre Doctorii fără de arginți. Este unul dintre cei mai populari sfinți ortodocși, fiind invocat deseori de cei în suferințe ca tămăduitor. Panteliomon (Pantoleon) l-a cunoscut pe bătrânul preot Ermolae – prezentat ca episcop al bisericii din Nicomidia în literatura teologică de mai târziu -, care i-a reamintit învățăturile de credință ale creștinismului și l-a convins că Hristos era cel mai bun medic, spunându-i că omul trebuie să aibă o mai mare încredere în credință decât în sfatul medical. Sfântul Alfons Maria de Liguori a descris astfel această întâlnire:
„A studiat medicina cu atât succes, că împăratul Maximian l-a numit medicul său. Într-o zi, când sfântul nostru conversa cu un preot sfânt pe nume Ermolae, acesta din urmă, după ce a lăudat studiul medicinei, a încheiat astfel: „Dar, prietene, la ce-ți folosesc toate cunoștințele pe care le-ai dobândit în această artă, din moment ce nu cunoști știința mântuirii?”
Tânărul medic i-a vindecat cu generozitate pe cei în suferință, tămăduindu-le deopotrivă trupul și sufletul. Prin vindecarea în mod miraculos a unui om orb prin invocarea numelui lui Isus, Pantoleon l-a convertit la creștinism pe tatăl său, la moartea căruia a intrat în posesia unei mari averi. El și-a eliberat sclavii și, împărțindu-și bogățiile celor săraci, a dobândit o mare reputație în Nicomidia. Medicii păgâni din cetate, invidioși, l-au denunțat că era creștin și Pantoleon a fost adus la judecată în timpul persecuției anticreștine declanșate în anul 303 de împăratul Dioclețian, potrivit wikipedia.org.
În ciuda caznelor, Pantelimon (Pantoleon) i-a cerut lui Dumnezeu să-i ierte pe prigonitorii lui, motiv pentru care a primit numele de Panteleimon („cel preamilostiv”). Abia după ce el însuși și-a plecat grumazul a putut fi decapitat, iar din rană a început să curgă un amestec de sânge și un lichid alb ca laptele.