Mircea Badea, despre interviul lui Tucker Carlson cu PUTIN: „Singura miza a lui a fost asta: „Sunt față în față cu Putin la Kremlin? Da! Am câștigat””
Jurnalistul Mircea Badea a vorbit în cadrul emisiunii „În Gura Presei” despre una dintre cele mai importante mize ale interviului care a făcut înconjurul planetei – al lui Tucker Carlson cu Vladimir Putin.
Mircea Badea spune că nu a fost impresionat de prestația lui Tucker Carlson în interviu, însă nu din aceleași motive pentru care alții l-au criticat, adică pentru că nu ar fi fost suficient de dur cu Putin sau nu l-ar fi tras la răspundere pentru războiul declanșat în Ucraina.
„Nu mi-a plăcut Tucker Carlson, dar în niciun caz din aceleași motive pentru care a fost făcut praf, că nu a fost dur cu Putin sau că nu l-a tras la răspundere. Cum să-l tragă la răspundere?! Lumea se aștepta la un interviu luat de protestatarul Marian Ceaușescu. Nici nu participa Putin la așa ceva.
Eu mă așteptam la mult mai mult de la Tucker Carlson, dar nu în sensul unei agresivități tâmpe, oarbe. Pentru el, singura miză mi s-a părut, în acel semi-interviu, să participe. El a zis: Hei, sunt față în față cu Putin la Kremlin? Da! Am câștigat! Asta a fost ce l-a interesat! Senzația mea a fost că pe el nu l-a interesat nimic mai mult de atât. El a vrut să le facă tuturor adversarilor lui în ciudă. A reușit! Eu mă așteptam să vrea mai mult de atât”, a spus jurnalistul Mircea Badea, potrivit dcnews.ro.
În schimb, Badea a comentat că Putin a abordat interviul cu o atitudine conștientă de faptul că interlocutorul său, Tucker Carlson, nu are cunoștințe profunde despre istoria și cultura Rusiei.
Putin a profitat de această ocazie pentru a-și prezenta punctul de vedere sub forma unei lecții de manipulare predate „ca la carte”.
„Putin a venit absolut ca un profesor și știa că în fața lui este Tucker Carlson, jurnalist american, care nu are nici cea mai vagă idee despre istoria Rusiei, literatura Rusiei etc. A profitat de prilej să o ardă profesoral, inteligent. El a venit acolo să se întruchipeze ca un intelectual rafinat. I-a reușit? Prin alăturarea cu Tucker Carlson, da!
I-a ținut lui Tucker Carlson o prelegere despre istoria Rusiei, de la anul 800. Era clar că ăla habar nu avea și era pentru prima dată când auzea. Nu se pregătise deloc cu privire la istoria Rusiei.
Pentru publicul lui Tucker Carlson, care nu îl place pe Zelenski, nu-l suportă pe Biden, Putin le-a vârât imaginea de tip rafinat, intelectual, complex, diversificat, un gânditor chiar, ceea ce în opinia mea clar nu este (…).
Tucker Carlson ar fi putut să facă foarte multe. Dacă voia să-l stârnească, i-ar fi zis lui Putin când președintele rus a vorbit de Ecaterina cea Mare: Dar nu era prusacă? Eu aș fi vrut să văd cum reacționează Putin la asta. Ecaterina cea Mare l-a mazilit pe bărbatu-său, care era nepotul lui Petru cel Mare. Nici de Petru cel Mare nu a vorbit. L-aș fi întrebat! Ăla habar nu avea, se uita la el ca la mașini străine și abia aștepta să-l întrebe dacă îl sună pe Biden“, a spus Mircea Badea, duminică la Antena 3.