Prima pagină » Actualitate » Mircea Fechet, în vizită la AMZACEA: Trebuie să ne asumăm răspunderea / Cel târziu la iarnă sperăm ca toată lumea să doarmă în propria casă

Mircea Fechet, în vizită la AMZACEA: Trebuie să ne asumăm răspunderea / Cel târziu la iarnă sperăm ca toată lumea să doarmă în propria casă

Galerie Foto 10
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a făcut o vizită, joi, în comuna Amzacea din judeţul Constanţa, la oamenii afectaţi de inundaţiile de la sfârşitul săptămânii trecute. El a promis că Primăria și alte instituții responsabile vor desfășura anchete sociale și vor evalua pagubele pentru ca statul să le ofere ajutorul necesar înainte de iarnă. 

Însoțit de primarul Romică Stan, viceprimarul Laurențiu-Adrian Gobeajă, prefectul județului, Silviu Coșa, și reprezentanți ai Administrației Naționale „Apele Române” și ai Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral, ministrul a evaluat pagubele și a discutat cu localnicii afectați.

Fechet a subliniat importanța sprijinului pentru familiile afectate, asigurându-se că acestea au tot ce le este necesar, inclusiv adăpost temporar.

M-am asigurat că acei cetățeni au unde să doarmă și că Primăria își face treaba, desfășurând anchetele sociale și evaluând pagubele în fiecare gospodărie, astfel încât statul român, prin Comitetul Național pentru Situații de Urgență și alte instituții, să asigure sprijinul necesar pentru ca oamenii să poată reveni în casele lor înainte de iarnă, a spus el.

Ministrul Mediului a explicat că fenomenul meteorologic din Amzacea și Mangalia a fost excepțional, cu aproape 300 de litri de apă pe metru pătrat în doar 48 de ore, comparativ cu media de 67 de litri pe metru pătrat pentru întregul sezon cald din Dobrogea.

Este evident că, în astfel de situații, singurul lucru pe care îl putem face este să diminuăm pagubele, a completat Fechet.

El a subliniat că nu există soluții tehnice care să elimine complet riscul de inundații în condiții meteorologice extreme, dar a cerut o evaluare rapidă a situației din zona litoralului pentru a identifica soluții și a actualiza legislația, acolo unde este necesar.

Nu există o metodă științifică sau tehnică care să ne asigure că, dacă vom avea precipitații de peste 200 de litri de apă pe metru pătrat într-un interval de 24 de ore sau mai puțin, nu vor exista inundații. Este foarte probabil ca un podeț să fie înfundat, un curs de apă să fie nedecolmatat sau sistemul de canalizare să nu facă față. De asemenea, este posibil ca un stăvilar, cum a fost cel ridicat de constructori la lucrările de eroziune costieră, să nu fie funcțional, așa cum s-a întâmplat recent.

Există numeroase situații care pot genera inundații, însă le-am cerut colegilor de la Apele Române, Administrația Bazinală Dobrogea-Litoral, să efectueze într-un termen extrem de scurt o evaluare pentru întreaga zonă a litoralului. Astfel, vom ști exact ce măsuri trebuie luate, inclusiv dacă este necesară modificarea legislației. De exemplu, lacul la care m-am referit nu făcea parte din amenajarea hidrografică pentru atenuarea riscului de inundații. Am insistat că trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă. Instituțiile din România cunosc cu o probabilitate matematică unde există astfel de riscuri, a declarat Fechet.

Avize de construcție în zonele inundabile

Întrebat de ce se acordă avize de construcție în zone inundabile, Fechet a subliniat că autoritățile locale, cum sunt primăriile, sunt responsabile pentru eliberarea autorizațiilor de construire și trebuie să răspundă în caz de tragedie.

În mod normal, o autoritate publică locală, cum este primăria care eliberează autorizațiile de construire, nu ar trebui să permită construcții de niciun fel în zonele posibil inundabile, fie că sunt pe un curs de apă, fie că se află într-o localitate precum Amzacea, unde, chiar dacă nu există un curs de apă semnificativ, fenomenele meteo extreme pot provoca inundații, așa cum se întâmplă de obicei în zonele montane. Cred că autoritatea publică locală este responsabilă pentru modul în care emite autorizațiile de construire și trebuie să răspundă nu doar pentru eliberarea acestora, ci și pentru ceea ce se întâmplă în cazul unei tragedii.

Din fericire, în urma inundațiilor recente, nimeni nu și-a pierdut viața, dar aceasta a fost doar o întâmplare norocoasă, a adăugat ministrul Mediului.

Zeci de locuințe din Amzacea au fost grav afectate de inundațiile cauzate de ploile torențiale din noaptea de vineri spre sâmbătă.
CITEȘTE ȘI:

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?