Prima pagină » Actualitate » Mircea Geoană: „Astăzi, avem cel mai mare deficit bugetar din Europa, o INFLAȚIE mare, iar creditele sunt scumpe și puterea de cumpărare este erodată”

Mircea Geoană: „Astăzi, avem cel mai mare deficit bugetar din Europa, o INFLAȚIE mare, iar creditele sunt scumpe și puterea de cumpărare este erodată”

Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, a spus joi seară, la Digi 24, că avem cel mai mare deficit bugetar din Europa, o inflație mare, iar creditele sunt scumpe, puterea de cumpărare este erodată.

„Germania este în faza în care își aplică frânele automate, amortizoarele automate pe care constituția lor l-o cere și Curtea Constituțională. Trebuie să reducă. Au redus ajutorul pentru Ucraina la jumătate. Franța și Italia sunt în procedură de deficit excesiv, deci comprimarea cererii la câțiva dintre partenerii noștri comerciali și economici de prim rang, Germania, Franța, Italia, pot să reprezinte un risc de încetinire.

Eu nu spun că se va întâmpla, dar atrag a atenția ca un om care a mai văzut lucrurile astea și un om un pic mai înțelepțit și care n-are niciun fel de de patimă politică. Nu acuz pe nimeni, dar spun că aceste lucruri vor trebui să fie rezolvate pentru că nu putem să stăm atât de lăbărțați. Și atunci când spui investiții versus reducere de cheltuieli ale administrației trebuie să alegi reducerea cheltuielilor din administrație, chiar dacă este nepopular și dificil”, a explicat Mircea Geoană.

Sursa FOTO: Facebook

Citește și