Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO: ”Ceea ce face Rusia la adresa Ucrainei este inacceptabil în Europa secolului 21”
Fostul ministru de Externe Mircea Geoană, secretar general adjunct al Alianței Nord-Atlantice, avertizează că Rusia va plăti ”un preț sever” în cazul în care ar invada Ucraina.
Analizând situația extrem de complicată de la granița dintre Ucraina și Rusia, Mircea Geoană consideră, totuși, că Moscova ar putea reveni la masa negocierilor, chiar dacă primele discuții din cadrul Consiliului NATO-Rusia nu au avut ca rezultat o detensionare a crizei.
În același timp, secretarul general adjunct al NATO transmite, din nou, că Alianța nu va interveni militar în Ucraina – care nu este membru NATO -, în cazul în care această țară va fi invadată de Rusia, dar vor exista sancțiuni, financiare, tehnologice, economice, politico-diplomatice, fără precedent. Mircea Geoană speră, pe de altă parte, ca dialogul să prevaleze, și nu un demers belicos cu urmări incalculabile pe termen lung.
”Ucraina nu este membru NATO, deci nu i se aplică, cum este cazul României, de exemplu, articolul 5. Continuăm să susținem Ucraina, continuăm să le acordăm sprijin politic și practic, dar nu este vorba de o prezență militară NATO sau de o intervenție militară NATO, dacă Ucraina va fi atacată. În schimb, ceea ce nu este atât de mult în arsenalul de instrumente politico-diplomatice și economice al NATO, dar este în puterea țărilor aliate, inclusiv a G7, inclusiv a Uniunii Europene, este un preț foarte sever și imediat, pe care Federația Rusă l-ar avea de plătit, dacă încă o dată atacă militar Ucraina după 2014, iar aceste sancțiuni de care se vorbește, financiare, tehnologice, economice, politico-diplomatice vor fi foarte severe și vor afecta în mod dramatic situația economică și financiară și stabilitatea macro-economică a Federației Ruse. Sperăm să nu se ajungă acolo, sperăm ca dialogul să prevaleze”, a declarat Mircea Geoană la RFI.
”Revenirea la sfere de influențe este inacceptabilă în Europa secolului 21”
Europa nu se mai află într-o perioadă a ”sferelor de influență”, mai spune Mircea Geoană, iar modul în care se comportă Rusia este ”inacceptabil” în secolul 21.
Diplomația și dialogul rămân punctele de reper esențiale, în această situație de criză fără precedent, iar NATO – prin răspunsul trimis către Federația Rusă – speră ca Kremlinul să aleagă, în ultimă instanță, ”calea diplomației”, mai transmite Mircea Geoană.
”La NATO suntem cu toții foarte uniți. Considerăm că ceea ce face Rusia la adresa Ucrainei este inacceptabil în Europa secolului 21. Revenirea la sfere de influențe este inacceptabilă în Europa secolului 21, iar orice formă de amenințare la adresa țărilor NATO este totalmente intolerabilă. Dar în continuare, pentru noi, principala cale este calea diplomației și a dialogului”, insistă secretarul general adjunct al NATO.
”Sperăm ca și partea rusă să înțeleagă că dialogul și o soluție care să permită ambelor părți să-și rezolve o parte dintre preocupări, conform a ceea ce am transmis în scris Federației Ruse este calea de urmat și sperăm ca Federația Rusă să aibă înțelepciunea să meargă pe calea diplomației, a dialogului și a rezolvării pe cale politică a acestui moment complicat”
Mircea Geoană
”Federația Rusă are o interpretare proprie cu privire la documentele internaționale”
O ”postură agresivă” a Rusiei la granița cu Ucraina este o realitate îngrijorătoare, iar Moscova ar trebui să întreprindă demersuri pentru ca situația să nu degenereze în următoarea perioadă.
Mircea Geoană a mai declarat la RFI că Federația Rusă are, din câte se poate constata, ”o interpretare proprie cu privire la documentele internaționale”, ceea ce se traduce, de altfel, printr-un subiectivism care nu ar trebui să existe la un asemenea nivel. Națiunile europene au dreptul de a-și alege ”propriile alianțe”, a mai precizat Mircea Geoană.
”Federația Rusă are o interpretare proprie cu privire la documentele internaționale, care consfințesc ordinea de securitate europeană la care Federația Rusă este parte și dânșii insistă pe dimensiunea indivizibilității securității în Europa, uitând să menționeze și partea centrală a discuției și a documentelor europene în care se vorbește despre dreptul suveran al națiunilor europene să-și aleagă propriile alianțe. (…) Deci încă o dată, încurajăm dialogul și încurajăm Federația Rusă să dezescaladeze neîntârziat situația extrem de agresivă, postura agresivă a Federației Ruse în jurul granițelor Ucrainei”, a mai spus Mircea Geoană.
Citește și:
- Vladimir Putin, nemulțumit de răspunsurile SUA și NATO: ”A fost ignorată problema centrală. Nu au ținut cont de preocupările fundamentale ale Rusiei”
- Șeful diplomației ruse, noi acuzații la adresa SUA: ”Angajamentele adoptate în OSCE sunt privite exclusiv ca un «meniu». Aleg doar ceea ce este «gustos» pentru ei”
- Ambasadorul american la Moscova, după ce Serghei Lavrov a declarat că Rusia nu vrea război: ”Dacă pun o armă pe masă și spun că vin cu gânduri de pace, asta este o amenințare”
- Joe Biden avertizează că Rusia ar putea invada Ucraina în februarie: ”Există o posibilitate clară”