Miros înțepător într-un bloc din Timișoara, după o deratizare la parter. Au fost evacuați 70 de locatari, între care 12 minori, iar ministrul Sănătății a ordonat o anchetă / Ce substanță periculoasă au descoperit specialiștii!
Miercuri, în jurul orei 06.00 dimineața, au fost reluate operațiunile de detecție monitorizare CBRN la imobilul din Calea Șagului, Timișoara, atât în scara blocului cât și în spațiul comercial, nemaifiind detectate substanțe toxice în aer. Astfel, începând cu ora 07:00, locatarii se pot întoarce în siguranță în locuințe, cu recomandarea de a ventila spațiile.
Știrea inițială. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș au fost anunțați marți seară, în urma unui apel prin 112, că în scara unui bloc cu 10 etaje de pe Calea Șagului din Timișoara se simte miros înțepător care pătrunde și în apartamente. Locatarii au precizat că, în aceeași seară, fusese efectuată o activitate de deratizare în spațiul unei societăți comerciale (cofetărie) de la parterul blocului.
La fața locului s-au deplasat imediat o autospecială de primă intervenție, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD, două autospeciale de transport personal și victime multiple (ATPVM), un echipaj CBRN (pentru intervenția în cazul accidentelor nucleare, biologice, chimice si radiologice și pentru decontaminarea personalului de interventie si a celui afectat), dar și un motoventilator.
Toate persoanele de pe scara blocului au fost evacuate, fiind vorba de 70 de persoane, printre care se aflau și 12 copii. Din fericire, nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale, au precizat salvatorii, citați de Mediafax.
Persoanele evacuate din scara afectată își vor petrece noaptea în alte locații. Acestea au fost relocate cu trei microbuze, în spații de cazare identificate cu sprijinul operatorului economic, al Primăriei Municipiului Timișoara și al ISU Timiș.
Ministrul Sănătății a ordonat o anchetă în acest caz
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a dispus trimiterea Serviciului de Control în Sănătate Publică din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Timiș pentru a face o anchetă la blocul unde a apărut mirosul înțepător.
De asemenea, primarul orașului Timișoara, Dominic Fritz, a vorbit la telefon cu mai mulți reprezentanți ai Guvernului și a anunțat că se caută soluții pentru persoanele evacuate.
Nimeni nu își dorește o repetare a tragicului eveniment din noiembrie 2019, de pe strada Mioriței. Blocul a fost evacuat, iar eu am vorbit în această seară cu ministrul de Interne, Lucian Bode, secretarul de stat Raed Arafat și reprezentanții Prefecturii Timiș și suntem pregătiți să dăm oricând o mână de ajutor pentru cazarea familiilor evacuate”, a anunțat, pe Facebook, Dominic Fritz.
Specialiștii ISU Timiș au detectat substanțe periculoase după dezinfecția cu insecticid CY10
ISU Timiș a transmis, marți noaptea, că în urma măsurătorilor efectuate de către echipajul CBRN, s-au detectat substanțe periculoase în spațiul comercial unde s-a făcut dezinsecția. După ventilarea spațiilor, s-au realizat și alte măsurători.
La verificarea documentelor întocmite în urma dezinsecției, s-a constatat că a fost folosit un insecticid CY10”, anunță ISU Timiș.
În noiembrie 2019, doi copii, unul de 3 ani și altul de 10 zile, și mama acestuia din urmă, în vârstă de 29 de ani, au murit, iar alți patru copii au ajuns în spital, în stare gravă, după ce a avut loc o amplă operațiune de dezinsecție, tot într-un bloc din Timișoara.
Tot atunci, 12 copii și 8 adulți au fost internați în spital, dar în stare bună, cu o evoluție favorabilă. În urma tragediei, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
FOTO: Pressalert.ro