„Misiune imposibilă” pentru tinerii care vor să-și CUMPERE o locuință în 2024. Cererea a urcat la 50%. Prețurile au explodat în marile orașe
Te afli în căutarea locuinței mult visate? Mai gândește-te! Cererea în piață a crescut și cu 50% în contextul în care oferta este tot mai limitată, ceea ce a dus la o „explozie” a prețurilor în marile orașe.
În contextul dobânzilor mari, mulți români și-au amânat achiziția unei locuințe în ultimii ani, dar acum cererea a crescut cu 50% în marile orașe.
Această cerere în creștere a dus la o majorare a prețurilor locuințelor, care sunt acum cu 25% mai mari comparativ cu anul trecut. Motivele includ și scăderea semnificativă a construcțiilor noi.
În București, prețul mediu al unui metru pătrat de apartament a ajuns la aproximativ 1.600 de euro, înregistrând o creștere de 5% în ultimele 12 luni.
În Cluj-Napoca, prețul unui metru pătrat a ajuns la 2.700 de euro, cu o creștere a cererii pentru locuințele noi de 53%. La Iași, cererea a crescut cu 31%, iar prețul mediu este de 1.500 de euro pe metru pătrat.
Conform Agenției Naționale de Cadastru, în 2024 au fost construite aproximativ 11.000 de locuințe, cu 4.000 mai puține față de anul precedent.
La nivel național, în primele șase luni ale acestui an s-au vândut aproape 300.000 de imobile, cu circa 14.000 mai multe decât în anul anterior, iar băncile au acordat credite ipotecare în valoare de 1,3 miliarde de euro.
Cei care caută să cumpere un apartament în acest moment, au decis să amâne achiziția din cauza prețurilor ridicate și a calității scăzute a construcțiilor. Cumpărătorii remarcă faptul că apartamentele sunt acum mult mai scumpe, dar calitatea materialelor și a lucrărilor a scăzut considerabil.
Un tânăr aflat care își dorește să achiziționeze un apartament de 80 m² în sectorul 6 al Capitalei, a reușit să strângă peste 25% din avansul necesar, dar se confruntă cu dificultăți din cauza dobânzilor mari și a prețurilor în creștere.
„Dobânzile sunt mult mai mari în România comparativ cu media UE. În Italia, poți obține o dobândă de 1,5% pe an pentru un credit ipotecar,” spune acesta potrivit Digi24.