Carmina Olimpia Cotfas, reprezentanta României la Miss Universe 2021, a vorbit într-un interviu pentru Gândul despre importanța educației și problemele din sistemul de învățământ, dar și despre efectele discriminărilor și bullying, un fenomen tot mai prezent în școala românească. Miss Universe România a mărturisit că și ea a fost în primii ani de școală victima bullying-ului, reușind cu ajutorul familiei să depășească acele perioade care au marcat-o.
Tânăra de 21 de ani a avut o apariție extrem de apreciată la competiția Miss Universe 2021, desfășurată în Israel, la care au participat 79 cele mai frumoase femei ale lumii. Concursul a fost câștigat de Miss Universe India.
Carmina Cotfas este originară din Târgu Mureș, dar locuiește în Cluj-Napoca, unde este studentă la Facultatea de Istorie a Universității Babeș-Bolyai. Are planuri mari de viitor, vrea să devină profesoară și știe ce ar vrea să schimbe în sistemul de învățământ de acum.
”Dacă aș fi în poziția în care putea schimba ceva în sistemul educațional din România, aș pune mult mai mult accent pe primii ani de educație și pe cât de important este să ai acea educație de acasă, în primul rând”, spune Miss Universe România.
Carmina este de trei ani studentă, dar își amintește de problemele pe care le-a întâlnit în primii ani de școală și, mai apoi, la liceu. A simțit lipsa unor informații care să îi ajute pe copii să se dezvolte, iar dacă ar putea să schimbe ceva, ar adăuga de la grădiniță până la ultimii ani de liceu mai multe cursuri care să ajute în dezvoltarea personală.
”Educația în sine este cea mai puternică unealtă pe care o putem avea ca să schimbăm ceva în stilul nostru de viață, în societatea noastră de astăzi. Cred că ar trebui să ne focusăm mai mult pe copii, pe cum îi educăm, să le oferim cele mai înalte standarde posibile”, mai spune Miss Universe România.
Carmina a vorbit și despre cât de mult îi afectează pe copii discriminarea la școală.
„Important este să pornim de la cei mai mici până la cei mai mari și să nu-i defavorizăm, să nu-i facem să cunoască ce înseamnă discriminarea, ce înseamnă toate aceste sentimente negative, să îi învățăm respectul, să îi învățăm să se respecte unii pe alții”.
Primii ani de școală nu au fost lipsiți de evenimente neplăcute pentru tânăra care la 20 de ani a fost aleasă Miss Universe România. Carmina mărturisește că și ea a fost victima fenomenului de bullying din școală.
„Crescând, am fost o fetiță foarte timidă, nu m-am comportat ca o miss, nu am avut atitudinea de miss și, fiind timidă, nu mă puneam eu foarte mult în centrul atenției. Am suferit de bullying, de fapt, în primii ani de școală, și am trecut cu bine peste asta datorită familiei mele și a sprijinului pe ei mi l-au oferit”, povestește Carmina.
Miss Universe România îi încurajează pe copii, prin exemplul personal, să se autodepășească, să accepte provocări și să nu admită abuzuri și discriminări.
”Carmina de astăzi este un rezultat pe care Carmina de 8 ani nu și l-ar fi închipuit niciodată. Totul este rezultatul unei lupte cu sinele meu, a unor încercări prin care am trecut și a unor provocări pe care mi le-am dat singură și pe care cred că oricine ar trebui să le aibă”, mărturisește Miss Universe România.
Carmina, care este acum studentă la Facultatea de Istorie, i-a ales ca personalități care și-au pus amprenta și au avut un impact puternic asupra societății și a istoriei românilor, în perioade diferite, pe Mihai Viteazu și pe istoricii Nicolae Iorga și Ioan Aurel Pop.
„Personalitatea la care ne gândim cu toții este Mihai Viteazul, și este evident de ce. Nicolae Iorga este un istoric român care a avut un impact puternic. O a treia persoană la care m-aș putea gândi, și care este de fapt contemporan cu noi, este istoricul Ioan Aurel Pop, fostul rector al Universității Babeș-Bolyai, la care studiez, pe care îl admir, care consider că a contribuit cu adevărat la cultura noastră, prin aportul pe care l-a adus prin lucrările sale”, și-a explicat Miss Universe România alegerile.
Carmina este acum moderator al unei emisiuni la radio, pe teme medicale, dar a fost și prezentatoare la un post de televiziune local.
Miss Universe România și-ar dori însă ca marea ei pasiune, istoria, să fie subiect de discuție interactivă într-o emisiune radio.
”Mi-ar plăcea să aduc istoria pe radio, să moderez, poate, o emisiune interactivă de istorie, prin care să arăt lumii că istoria este mai mult decât date și personaje pe care trebuie să le memorezi pe de rost. Este, de fapt, povestea societății noastre, a lumii în care trăim și este mult mai distractivă decât pare. Aș fi super încântată să moderez o astfel de emisiune”, spune Carmina.