Misterul din jurul morții lui Dan Petrescu, magnatul care s-a PRĂBUȘIT cu avionul la Milano. Încă nu există un RAPORT! „Poate fi o mână criminală”
Au trecut peste doi ani și jumătate de la moartea șocantă a magnatului Dan Petrescu, care s-a prăbușit cu avionul personal la Milano, dar anchetatorii încă nu au emis un raport. Practic, ancheta desfășurată de autoritățile din Italia nu este încheiată nici acum. Surse din cadrul Autorității de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile din România (AIAS) au spus, pentru Gândul, că ultimul termen comunicat de italieni pentru emiterea unui raport final a fost sfârșitul lunii mai.
„Ultima dată, colegii din Italia ne-au anunțat că vor emite un raport la sfârșitul lunii mai. Nu ne-au mai anunțat nimic de atunci. Și colegi din instituția noastră au participat la anchetă, la Milano, dar investigația este coordonată de autoritățile italiene. Nu știm de ce durează atât de mult”, au precizat, pentru Gândul, surse din cadrul AIAS.
Termenul „pentru un raport final” în cazul accidentului aviatic de la Milano a fost decalat de mai multe ori. La momentul prăbușirii, avionul era pilotat de Dan Petrescu.
Explicațiile lui Sorin Stoicescu în cazul catastrofei de la Milano
În tot acest context, Sorin Stoicescu, expert în aviație, fost director general al Autorității Aeronautice Civile, spune că este foarte posibil ca investigația din Italia să se fi complicat, „dacă au apărut și alți factori”.
Investigația poate dura foarte mult dacă există suspiciuni că au fost anumiți factori favorizanți ai catastrofei sau cauzele ar fi configurate altfel decât au fost pornite în faza inițială.
Nu există un timp anume care se alocă pentru o investigație aeronautică. Iar acolo au fost niște lucruri ciudate”, a spus Sorin Stoicescu, pentru Gândul.
În avionul pilotat de Dan Petrescu nu funcționa „cutia neagră”
Expertul în investigații aeronautice mai spune că este un mister faptul că înregistratorul de zbor era decuplat în momentul catastrofei.
„Trebuie să se dezlege misterul înregistratorului de parametri. De ce acel înregistrator nu a funcționat pe timpul zborului?! Unii spun că, din fabricație, înregistratorul nu ar fi fost cuplat. Alții spun că a fost decuplat când aeronava a ajuns din Elveția în România. Toate aceste chestiuni trebuie clarificate. Nimic nu poate fi lăsat la voia întâmplării”, este de părere Sorin Stoicescu.
„Într-un cadru ipotetic, nimic nu poate fi exclus”
Fostul director general al Autorității Aeronautice Civile nu exclude o mână criminală în cazul prăbușirii de la Milano, mai ales că „pilotul era cine era”.
„Într-un cadru ipotetic, nimic nu poate fi exclus. Totul se putea întâmpla, poate să fie și o mână criminală, o intenție criminală, mai ales că pilotul era cine era. Să nu uităm ce avere avea. Iar acum nu o dispută nimeni, din ce știu. Eu cred că italienii sunt foarte serioși și vor duce această investigație până la capăt, ca la carte”, a mai spus Sorin Stoicescu.
Pe parcursul investigației, Gândul a relatat detalii importante din acest caz dramatic și extrem de complicat.
Potrivit surselor Gândul, investigația a mers pe două piste mari. Una dintre ipoteze ar fi o defecțiune tehnică, iar a doua, foarte probabilă, ar fi o incapacitare de pilot, adică o stare gravă de sănătate a miliardarului Dan Petrescu.
„Pare un caz de incapacitare de pilot, care a căzut pe manșă, din cauza unei stări grave de sănătate”
Surse din aviația română au analizat pentru Gândul imaginile cu avionul pilotat de miliardarul Dan Petrescu, care s-a prăbușit pe o traiectorie aproape verticală. Potrivit experților, una dintre cauzele care pot conduce un aparat de zbor într-un unghi atât de agresiv poate fi legată de starea de sănătate a pilotului.
„Pare un caz de incapacitare de pilot, care a căzut pe manșă, din cauza unei stări grave de sănătate. Poate pilotul a suferit un infarct sau un anevrism cerebral, a căzut pe manșă și a împins-o. Altfel, este greu de explicat de ce a ajuns avionul în această situație. Într-un unghi atât de abrupt. Orice avion căruia îi cedează motoarele – sau singurul motor, în cazul de la Milano – poate fi planat și pus pe un câmp”, a explicat, pentru Gândul, o sursă din aviație.
Avionul „morții” avea destinația Sardinia
Pe data de 3 octombrie 2021, la ora 13.04, avionul pilotat chiar de magnatul Dan Petrescu – Pilatus PC-12, cu un singur motor, înmatriculat YR-PDV – a decolat de pe aeroportul din Milano, având ca destinație Sardinia.
Trei minute mai târziu, la ora 13.07, aparatul de zbor s-a prăbușit, s-a lovit aproape în plan vertical de pământ și a luat foc, cei opt pasageri aflați la bordul aeronavei de mici dimensiuni neavând nicio șansă de supraviețuire.
Cele opt persoane care au murit în accidentul de la Milano:
- magnatul Dan Petrescu, cel care se afla la manșa avionului;
- soția sa, Regina Balzat, în vârstă de 65 de ani, născută în România, cu cetățenie franceză;
- Dan Ștefan Petrescu, fiul miliardarului, în vârstă de 30 de ani, născut la München, dublă cetățenie;
- Julien Brossard, în vârstă de 35 de ani, prieten cu fiul magnatului;
- Claire Stephanie Caroline Alexandrescu, în vârstă de 33 de ani; născută în Franța, manager de publicitate (senior digital advertising and content digital manager pentru Europa de Sud la Pernod Ricard); Claire era fiica lui Miki Alexandrescu, comentator de Formula 1;
- Filippo Nascimbene, în vârstă de 32 de ani, soțul Carolinei Alexandrescu; născut în 1988, manager la Milano, în cadrul consultanței Start Hub;
- fiul lor de un an, Raphael; născut la Milano, pe data de 16 ianuarie 2020;
- Mama Carolinei Alexandrescu, Miruna Anca Wanda Lozinschi, în vârstă de 65 de ani.
CITEȘTE ȘI:
EXCLUSIV | Ce a făcut miliardarul Dan Petrescu cu 24 de ore înainte să moară