Prima pagină » Actualitate » Mitholz, satul elvețian care stă pe un butoi cu pulbere. Locuitorii, nevoiți să își părăsească locuințele: ”Am sperat că mai putem trage de timp, dar e momentul să ne facem alte planuri”

Mitholz, satul elvețian care stă pe un butoi cu pulbere. Locuitorii, nevoiți să își părăsească locuințele: ”Am sperat că mai putem trage de timp, dar e momentul să ne facem alte planuri”

Mitholz, satul elvețian care stă pe un butoi cu pulbere. Locuitorii, nevoiți să își părăsească locuințele: ”Am sperat că mai putem trage de timp, dar e momentul să ne facem alte planuri”
Foto Ilustrativ

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Elveția – țară neutră – a fost nevoită să ia în calcul și eventualitatea în care trebuia să își apere teritoriul, astfel că arme și muniție au fost depozitate în diferite locuri. Astăzi, locuitorii satului Mitholz din Kandertal sunt nevoiți să ia totul de la zero și să își părăsească locuințele, existând pericolul unei deflagrații ucigătoare.

170 de oameni locuiesc, acum, în satul aflat chiar în apropierea unui munte care ”ascunde” nu mai puțin de 3.500 tone de muniție, unele locuințe aflându-se la doar 200 de metri de zona respectivă.

Pentru a evita o tragedie, autoritățile elvețiene au trasat o ”zonă roșie” – un kilometru în jurul muntelui -, iar operațiunea prin care vor fi mutate tonele de muniție se poate întinde pe parcursul unui deceniu. Toată această ”securizare” a zonei implică, însă, strămutarea satului Mitholz, iar locuitorii se văd nevoiți să înceapă, în altă parte, o nouă viață.

Există și un precedent periculos, fiindcă depozitul de muniție a explodat, de altfel, în anul 1947, iar satul Mitholz a fost reconstruit, numai că 3.500 de tone de bombe aeriene, mine şi grenade de mână au rămas sub stânci, experții declarând că muniția este instabilă, iar evacuarea zonei devine absolut necesară. 

Peter Zumkehr, locuitor: ”Sunt sigur că în ceasul al doisprezecelea ne va fi și mai greu”

Casa familiei Zumkehr se află în zonă roșie, iar Peter spune că nici nu avea idee în ce pericol s-au aflat de-a lungul timpului.

”Cea mai grea parte e că nu știm ce o să se întâmple. Copiii noștri obișnuiau să se joace acolo. O stâncă mare era locul preferat de cățărare. Nu aveam idee ce e depozitat acolo. Am sperat că mai putem trage de timp, dar e momentul să ne facem alte planuri. Cum să vă explic, e chiar mai greu decât să rămânem agățați de trecut. Dacă tot trebuie să facem o schimbare, mai bine o facem acum, când încă mai suntem în putere. Sunt sigur că în ceasul al doisprezecelea ne va fi și mai greu. Am simțit că aici trăim cu adevărat!”, declară bărbatul, potrivit Digi 24.

La rândul său, Verena – soția lui Peter – adaugă că nu și-au dorit decât să ofere fericire și bucurie copiilor, iar casa pe care au reușit să o construiască a reprezentat, cu adevărat, ideea de ”acasă”.

(n.red. – am știut) că le putem oferi copiilor noștri ceva mai bun. Ei au crescut fericiți și, în mod surprinzător, noi am reușit să construim o casă exact așa cum ne-am dorit”, mărturisește femeia.

1 miliard de dolari pentru a elimina miile de tone de muniție

Neutralizarea miilor de tone de muniție va costa până la 900 de milioane de franci elveţieni (1,01 miliarde de dolari), spun autoritățile, iar operațiunea va fi una de amploare.

Au fost prezentate deja planurile de evaluare a proprietăţilor din satul Mitholz, tocmai pentru ca locuitorii să primească despăgubiri în urma evacuării zonei.

”Locuitorii din Mitholz trebuie să se mute pe durata îndepărtării (muniţiei), în funcţie de evoluţia lucrurilor, timp de peste 10 ani. Resturi de materiale din stânci şi, în al doilea rând, o explozie ar fi foarte periculoase. Departamentul Apărării din Elveţia va sprijini persoanelor afectate, în special în pregătirea plecării lor”, au transmis reprezentanți ai guvernului elvețian, potrivit defencesomania.ro.

Totuși, în pofida pericolului, temându-se că nu se vor mai putea întoatce niciodată, nu toţi locuitorii din Mitholz sunt dornici să plece, a precizat Matthias Schmid, un reprezentant al guvernului local. Dar Matthias Schmid are convingerea că și sătenii reticenți vor accepta, în ultimă instanță, să părăsească Mitholzul, siguranța lor fiind esențială.

”Scopul este, cu siguranţă, acela de a repopula zona atunci când depozitul va fi îndepărtat”, a mai declarat reprezentantul guvernului local, potrivit aceleiași surse.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
ALERTĂ medicală în România! Boala care face ravagii: o femeie din Cluj a murit din cauza complicațiilor
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?