Mitropolitul Banatului, IPS Ioan Selejan, sfat pentru tineri de Paște: „Luptați cu moartea albă”

Publicat: 04 05. 2024, 12:01

Mitropolitul Banatului, IPS Ioan Selejan, a transmis, în Pastorala de Paşte, un mesaj pentru tineri, cerându-le să lupte cu substanțele stupefiante.

„Iubiţi credincioşi,

Ne naştem spre a deveni fii ai veşniciei. Omul nu este nici tânăr, nici bătrân, ci este veşnic. Şi iară zic: nu vă fie frică de veşnicie, fie-vă frică de a păcătui. Când moare omul?! Când nu mai iubeşte. Mintea omului are rădăcinile în sus. Nu le smulgeţi, nu le răsădiţi în alt ogor decât în cel al lui Dumnezeu în Treime lăudat. Necontenit să nu încetăm lupta de a uita, lupta de a iubi şi lupta de a trăi în duhul Evangheliei lui Hristos. Timpul se odihneşte în om, apoi trece în veşnicie. Pentru noi, cei ce credem în Înviere, de azi începe trecutul. Aşadar să ne bucurăm împreună cu cetele îngerilor, care, după ce L-au văzut pe Hristos pe Cruce şi în mormânt, acum Îl văd biruitor revenind Acasă, la Tatăl”, a scris Mitropolitul Banatului în Pastorala de Paşte, potrivit news.ro.

IPS Ioan Selejan le-a transmis apoi tinerilor că trebuie să lupte cu „Martea albă”.

„Iubiţi tineri,

Vouă vă încredinţăm azi adevărul de necontestat al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, pe care să îl duceţi mai departe, peste veacuri, iar la a Doua Sa Venire, Hristos să găsească în ţara Carpaţilor credinţă ortodoxă şi buni şi iubitori de Dumnezeu români. Luptaţi cu moartea albă, fiţi biruitori în faţa ei şi salvaţi-vă fraţii din lanţurile ei. Iubiţi-L pe Dumnezeu, ţara şi familia. Să vă aibă Dumnezeu veşnic în paza Sa şi să vă ferească de tot răul, pe voi şi ţara pe care azi v-o lăsăm moştenire”, a mai transmis IPS Ioan, Mitropolitul Banatului.

PAȘTE 2024: Lumina Sfântă, adusă de la Ierusalim sâmbătă seară

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, și va fi oferită delegaților eparhiilor prezenți la Aeroportul Otopeni. Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală la ora 19.00.

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 4 mai, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”.

Ulterior, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii din cadrul lor.