Mitropolitul Clujului, IPS Andrei, predică pentru PACE: „Credința fără fapte e MOARTĂ”
This browser does not support the video element.
Mitropolitul Clujului, IPS Andrei, i-a îndemnat pe credincioși să facă fapte bune de Paști spunând că credința fără fapte e moartă. Înaltul ierarh ortodox a făcut referire și la războaiele din Ucraina și Gaza și și-a exprimat speranța că pacea va triumfa în cele din urmă, relatează Cluj24.
Lucrul acesta îl propunem și noi, acum, în preajma Paștilor încă o dată, ca dragostea noastră față de cei din casă, față de cei din comunitate, față de cei din oraș, față de cei din țară, să fie o dragoste jertfelnică. Noi suntem prea mici pentru probleme atât de mari, dar abordez și o problemă mare. Noi, cei mici, ne putem doar ruga. E vorba de cele două războaie, războiul din Ucraina și cel din Gaza.
În Ucraina e războiul dintre două țări creștine. E adevărat că în Gaza nu sunt toți creștini, dar sunt puțin creștini. Acolo întrebarea este unde e dragostea creștină atunci când vrei să-l pui la punct pe celălalt cu bombe, cu arme?
Dragostea adevărată este jertfelnică
Dragostea adevărată este jertfelnică. Lucrurile mici pe care noi le putem pune în practică trebuie să le facem, să iubim nu numai cu cuvântul pe cei din jurul nostru, ci cu fapta. Lucrurile pe care le putem face pentru ei să le facem întotdeauna, și acum cu prilejul Paștilor, să le facem când au nevoie, a predicat mitropolitul.