Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, a suferit o INTERVENȚIE chirurgicală abdominală legată de o afecţiune renală

Publicat: 08 12. 2024, 15:11
Sursa FOTO - caracter ilustrativ: pixnio.com

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Iaşi în urma unei afecţiuni renale. Evoluţia sa este una fără complicaţii.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Mitropoliei, preotul Constantin Sturzu, înaltul prelat a fost internat la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi pentru o intervenţie chirurgicală abdominală legată de o afecţiune renală.

”A fost externat şi se află acum la reşedinţa mitropolitană, urmând a-şi relua, treptat, programul său obişnuit. Părintele Mitropolit aduce mulţumiri tuturor celor care l-au purtat în rugăciune, precum şi echipei medicale de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi care l-a tratat cu profesionalism şi multă implicare sufletească.

Dumnezeu să ne dăruiască tuturor binecuvântarea Sa cu sănătate sufletească şi trupească, cu pace şi cu bucurie”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

CITEȘTE ȘI:

Premierul Ciucă s-a întâlnit cu IPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei: „Preocuparea pentru OAMENI este parte a învățăturilor creștine”

ÎPS Calinic solicită Guvernului să înapoieze Bisericii averea confiscată: „Vă asigurăm că Biserica nu va mai avea nevoie de niciun sprijin din partea credincioşilor”

ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei si Bucovinei: Suntem la capătul unui an care a tulburat profund viaţa întregii lumi / Trăim incertitudinea că această epidemie se va încheia în curând