Moarte învăluită în mister a unui om de ştiinţă chinez care a depus brevetul pentru un vaccin anti-COVID
Yusen Zhou, unul dintre oamenii de ştiinţă chinezi care a depus brevetul pentru un vaccin anti-COVID-19, înainte ca pandemia să fie declarată, a murit în mod misterios câteva săptămâni mai târziu.
Primul caz de Covid a fost raportat la Wuhan în decembrie 2019 – dar Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu a declarat o pandemie decât pe 11 martie 2020.
Înseamnă că brevetul de vaccin a fost depus la scurt timp după ce China a recunoscut pentru prima dată că virusul SARS-CoV-2 se transmite de la om la om, şi cu două săptămâni înainte de declararea oficială a unei pandemii, potrivit The Sun.
Presa internaţională relatează că Zhou a murit în mod misterios la mai puţin de trei luni după ce a depus brevetul pentru vaccin. De asemenea, potrivit The New York Post, moartea lui Zhou în luna mai a anului trecut a fost menţionată vag în presa din China, în ciuda faptului că a fost unul dintre cei mai importanţi oamenii de ştiinţă din ţară.
În trecut, Zhou a mai lucrat în instituţii din SUA, inclusiv la Universitatea din Minnesota şi la un centru din New York.
Joe Biden a ordonat agenţiilor de informaţii să lanseze o anchetă privind originea Covid-19
În ultimele luni, teoria că noul coronavirus ar fi fost scăpat dintr-un laborator a ieşit la suprafaţă. Noul preşedinte al SUA, Joe Biden, a ordonat agenţiilor de informaţii să lanseze o anchetă pentru a stabili dacă noul coronavirus a fost creat de om.
Noi dovezi, inclusiv rapoarte despre trei lucrători din laboratorul din Wuhan care s-au îmbolnăvit grav de simptome asemănătoare coronavirusului în noiembrie 2019, au forţat o reevaluare în rândul celor care se îndoiesc.
Guvernul chinez a decis să nu participe la investigaţiile ulterioare ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Biden a denunţat China şi a făcut apel la aliaţi să ajute „să o îndemne pe China să participe la o investigaţie internaţională cuprinzătoare, transparentă, bazată pe dovezi şi să ofere acces la toate datele şi dovezile relevante”.