„Ieșiți afară că arde casa”
„Soția dormea, cu nepoțica și ginerele și ne-au trezit vecinii, ieșiți afară că arde casa și de aici s-a extins foarte repede”, a povestit Constantin Geagu, proprietarul casei arse.
Incendiul a pornit, se pare, de la un coș de fum. Casa este acum o ruină, așa că este nevoie de eforturi mari pentru a putea fi refăcută.
„Trebuie scos tot parchetul, din cauza apei s-a umflat, s-a distrus, trebuie să se usuce cimentul, pereții, trebuie decojită toată plasa, cam totul de la început ar trebui făcut”, a declarat un voluntar, pentru Pro Tv.
Acum, oamenii cu suflet mare speră să termine lucrările cât timp este încă o temperatură potrivită afară.
„Ajutăm oamenii să scoatem din camere, să facem curățenie. Să treacă prin necazul ăsta. Să treacă cât mai repede. S-au mobilizat oamenii. Da, și oamenii și noi, primăria”, a declarat un voluntar.
„Până vine iarna sperăm să avem o cameră unde să putem dormi”
„Avem până acum aproape 40 de donatori cu diverse sume de bani, chiar dacă sunt micuțe, de 100, 200 de lei, pentru noi contează, avem donatori și din altă parte, avem voluntari și din vecini și din împrejurimi”, a spus Narcis Petre Remetea, primar oraș Tismana, conform sursei citate.
La rândul lui, Constantin Geagu, proprietarul casei arse, a declarat: „Până vine iarna sperăm să, nu în totalitate cum a fost, dar măcar o cameră acolo, locuibilă să putem dormi. Acum stăm la rude.”
Persoanele care doresc să ajute familia afectată de incendiu o pot face luând legătura cu autoritățile locale ori direct cu proprietarii.