Moment istoric: acord UE pentru „pașaportul Covid”. Noile reglementări decise la Bruxelles
Moment istoric la Bruxelles: Parlamentul European şi statele UE au ajuns joi, 20 mai, la un acord asupra certificatului sanitar european. „Pașaportul Covid” este menit să faciliteze călătoriile în interiorul blocului comunitar în condiţii de pandemie.
Denumit „certificat verde digital european”, documentul trebuie să ateste că titularul său a fost vaccinat antiCovid sau are un test negativ recent ori este imunizat după o infecţie cu noul coronavirus.
Compromisul la care s-a ajuns în privința cheltuielilor
Inițial, europarlamentarii au cerut ca fiecare stat membru UE să suporte costul testelor PCR. Cum unele cancelarii europene au refuzat, s-a ajuns la negocieri. Compromisul găsit menţionează necesitatea unor „teste abordabile şi accesibile”, plus angajamentul Comisiei Europene de a mobiliza 100 de milioane de euro pentru achiziţia de teste, folosind pentru finanţare „Instrumentul pentru Sprijin de Urgenţă de la nivel european”. La nevoie, C.E. a acceptat să suplimenteze fondul cu încă 100 de milioane de euro.
Un alt punct divergent a fost cererea eurodeputaţilor europeni să se garanteze că titularii certificatului nu vor fi supuşi carantinei sau unor teste suplimentare în ţara de destinaţie. Însă, într-o chestiune care, înainte de toate, ține de competenţa lor, multe state membre au dorit neapărat să-şi rezerve dreptul de a institui astfel de măsuri, mai ales în situaţii excepţionale, precum răspândirea unor noi variante ale coronavirusului.
- Textul de compromis prevede că statele membre „se vor abţine de la impunerea unor restricţii de călătorie suplimentare”, cum ar fi carantina sau noi teste, cu excepţia cazului în care acestea vor fi „necesare şi proporţionale pentru sănătatea publică”.
Certificatul sanitar european se află pe agenda summitului european din 24-25 mai. Acordul va trebui apoi să fie aprobat în plenul Parlamentului European la sesiunea din 7-10 iunie. Obiectivul este ca certificatul să devină operaţional înainte de sfârşitul lunii iunie.