Momente de GROAZĂ pentru un bărbat atacat de o ursoaică cu pui / Este al treilea caz de atac al urşilor asupra oamenilor în Harghita
Momente de groază pentru un bărbat aflat la cules ciuperci în afara satului Cetăţuia a fost atacat de un urs, marţi, fiind transportat cu mai multe plăgi, dar în stare stabilă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc. Acesta este al treilea caz de atac al urşilor asupra oamenilor înregistrat în Harghita, de la începutul anului.
Primarul comunei Sânsimion, de care aparţine satul Cetăţuia, Kozma Istvan, a declarat că mai multe persoane au mers la cules ciuperci, într-o pădure aflată la aproximativ patru kilometri de localitate, iar la un moment dat un bărbat a fost atacat de un urs.
Primarul spune că, imediat după atac, culegătorii de ciuperci au făcut zgomot, folosind găleţile pe care le aveau la ei, reușind să alunge ursul, ajutaţi şi de câinii care-i însoţeau, potrivit stirileprotv.ro. Au sunat apoi la numărul de urgenţă 112 şi au transportat rănitul din pădure, cu căruţa, până într-un loc de unde a putut fi preluat de ambulanţă.
Bărbatul are plăgi mușcate la nivelul mâinii, piciorului și feței
Şeful Serviciului de Ambulanţă Judeţean Harghita a declarat că bărbatul a fost transportat în stare stabilă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc, având plăgi muşcate şi scoriate la nivelul mâinii şi piciorului drept şi a feţei.
Reamintim și de cazul Dianei, adolescenta al cărei trup neînsuflețit a fost găsit într-o râpă din Bucegi, după ce a fost atacată de un urs, și care a murit din cauza traumatismelor suferite, în urma căzăturii în râpă, de la o înălțime de 200 de metri.
Bărbatul a fost atacat de o ursoaică cu pui
Koszma Istvan, primarul comunei Sânsimion, a mai precizat că a fost constituită imediat, potrivit legii, comisia de intervenţie, iar jandarmii au folosit semnale acustice pentru alungarea animalului, dar acesta nu a mai fost găsit la faţa locului.
Din cele relatate de martori, atacul ar fi fost produs de o ursoaică, aceasta fiind însoţită de trei pui.
„Împreună cu medicul veterinar, jandarmii şi vânătorul ne-am deplasat la faţa locului unde a fost atacul, ne-am întâlnit cu alte persoane aflate la cules de ciuperci, am atras atenţia că e periculos să fie acolo, jandarmii au folosit semnale acustice pentru a alunga, dar nu am găsit la faţa locului ursul”, a spus Kozma Istvan.
Primarul a menţionat că este pentru prima dată în ultimii ani când un om este atacat de urs în zona comunei Sânsimion, precizând că din cele spuse de pădurari, zona în care a avut loc incidentul este una preferată de urşi.
România are 8.000 de urși, relocarea nu mai dă rezultate
După estimările specialiștilor, în România sunt acum 8.000 de exemplare de urși. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, spune că, dincolo de această cifră, „care este extraordinar de mare, vedem în fiecare zi câte o știre cu un urs, fie că a ajuns într-un sat, fie că a ajuns într-un oraș, fie că e pe Transfăgărășan sau a generat o tragedie precum precum cea de la Bușteni.”
„Este cert că avem o problemă cu populația de urși din România. Este și motivul pentru care am pus pe masa Comisiei Europene, anul acesta, la Consiliul de Mediu, un document prin care am solicitat serviciilor Comisiei să constate că populațiile de urs din România trebuie gestionate într-un fel sau în altul.
Am să propun colegilor din minister și am să vin foarte repede cu un proiect de lege pe care l-am mai în enunțat, care nu spune altceva decât că un urs care se apropie la o distanță – pe care o s-o stabilim, că-i un kilometru, că sunt doi sau trei – de orice așezare umană, e un urs care trebuie gestionat, pentru că pune în pericol viața oamenilor. Dacă ucide, înseamnă să fie împușcat sau eutanasiat, pentru că am constatat că metoda relocării, pe care o tot aplicăm, nu dă niciun fel de rezultate.
Și spun asta pentru că am discutat cu gestionarul fondului de vânătoare pe raza căruia s-a petrecut această tragedie, care mi-a spus că în ultimii ani de zile a relocat în alte județe, în alte fonduri cinegetice, în alte zone peste 100 de urși doar din fondul respectiv de vânătoare. Asta înseamnă că relocarea nu dă rezultate. Relocarea nu înseamnă decât că muți problema dintr-un județ în alt județ”, a spus ministrul Mediului, la Antena 3.