Momentul EMOȚIONANT a făcut înconjurul lumii! Fetița despre care s-a crezut inițial că a murit, după masacrul Hamas, și-a reîntâlnit tatăl – VIDEO

Publicat: 26 11. 2023, 11:24
Actualizat: 26 11. 2023, 11:25

O poveste de film, cu final fericit! Ce altceva și-ar mai putea dori un tată, care și-a crezut inițial fetița moartă după atacul Hamas din 7 octombrie și pe care a reîntâlnit-o ieri, în viață? Este vorba despre Emily, fetița cu dublă cetățenie irlandeză și israeliană a cărei poveste a impresionat întreaga lume, după ce a fost răpită de Hamas și care s-a  numărat sâmbătă printre cei 13 ostatici eliberați ieri.

Cazul lui Emily, fetița care a împlinit 9 ani în timp ce se afla în captivitate, a făcut înconjurul lumii luna trecută. Inițial, tatăl ei a crezut că fata a murit. După 10 zile a fost, însă, informat că se numără printre ostatici.

După 50 de zile de agonie, bărbatul a ajuns în Israel să o aștepte, iar reîntâlnirea a fost foarte emoționantă. Pe 7 octombrie, Emily era în vizită la o prietenă de școală în kibuțul Be’eri atunci când a fost luat ostatică. Prietenele lui Emily Hand au spus că momentul întâlnirii a fost foarte emoționant, s-a aplaudat, s-a cântat.

Tatăl lui Emily, Tom Hand, a declarat că familia nu are „cuvinte pentru a descrie emoțiile după 50 de zile provocatoare și complicate.”

„Suntem fericiți să o îmbrățișăm din nou pe Emily, dar, în același timp, ne amintim de Raya Rotem și de toți ostaticii care încă nu s-au întors. Vom continua să facem tot ce ne stă în putere pentru a-i aduce înapoi acasă”, a spus el.

Bărbatul le-a mulțumit tuturor celor care „i-au ajutat și i-au îmbrățișat” în timp ce Emily a fost ținută ostatică. Vicepremierul irlandez Michael Martin a vorbit despre „fetița strălucitoare și frumoasă” care a fost eliberat și a descris momentul ca fiind „prețios și profund emoționant pentru familia Hand.”

„Poporul Irlandei a fost mișcat de povestea lui Emily, de inocența ei și de determinarea tatălui ei, Tom”, a declarat vicepremierul, care a s-a declarat uimit de „forța și rezistența cu care tatăl a pledat pentru eliberarea fiicei sale.”

Reamintim că imediat după atacul Hamas, Thomas Hand a spus că a fost fericit când a auzit vestea morții fiicei sale de 8 ani, Emily. Fata plecase de vineri seară la o petrecere, în casa uneia dintre colege, iar sâmbătă când Hamas a lansat atacul, bărbatul nu a fost alături de copila sa.

Timp de două zile nu a știut nimic despre situația ei. Atunci când autorităţile l-au informat că au găsit trupul fetei sale, iar aceasta e moartă, Thomas a declarat că a fost o „binecuvântare.”

„Au spus (autoritățile – n.r.): «Am găsit-o pe Emily. E moartă», iar eu am spus «Da!». Am spus «da» și am zâmbit, pentru că aceasta era cea mai bună veste dintre posibilitățile existente. Fie era moartă, fie în Gaza.

Și dacă știi câte ceva despre ceea ce le fac oamenilor în Gaza, ei bine, e mai rău decât moartea. Nu ar fi avut mâncare. Nu ar fi avut apă. Ea s-ar fi aflat într-o cameră întunecată plină cu Dumnezeu știe câți oameni. Și ar fi fost îngrozită în fiecare minut, oră, zi și posibili ani care a fi urmat. Deci, moartea a fost un binecuvântare. O binecuvântare absolută”, a a declarat Thomas Hand pentru publicația CNN.

Câți ostatici au fost eliberați în total

Astfel, numărul total de ostatici eliberați, din aproximativ cei 240 răpiți și duși în Fâșia Gaza de către Hamas, la 7 octombrie, a ajuns la 46.

Dintre aceştia, 26 au fost eliberaţi ca parte a acordului de armistiţiu dintre Israel şi Hamas, ce prevede întoarcerea în Israel a 50 de ostatici, pe parcursul a patru zile.

Din cei 150 de prizonieri palestinieni care urmează să fie eliberaţi la schimb, 39 au fost eliberaţi vineri, iar alţi 39 urmau să fie eliberaţi în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Chiar autoritatea penitenciară israeliană a anunţat că a eliberat 39 de prizonieri palestinieni. Prizonierii palestinieni sunt toţi femei, copii şi adolescenţi cu vârsta sub 19 ani, la fel cum ostaticii eliberaţi sunt toţi femei şi copii.

Ce prevede ACORDUL care va fi implementat vineri:

  • intensificarea intrării camioanelor care transportă ajutoare umanitare, ajutoare de urgență, asistență medicală și combustibil în toate regiunile din Fâșia Gaza;
  • eliberarea a 50 de femei și copii israelieni ostatici cu vârsta sub 19 ani, în schimbul eliberării a 150 de femei și copii palestinieni din închisorile israeliene;
  • niciun fel de trafic aerian (avioane și drone) israelian în sudul Fâșiei Gaza timp de patru zile;
  • niciun trafic aerian israelian (avioane și drone) în nordul Fâșiei Gaza timp de șase ore pe zi, de la ora 10.00 la 16.00;
  • libertate de circulație pentru civili, în special de-a lungul drumului Salah al Din;
  • „forțele de ocupație” israeliene nu vor ataca sau aresta pe nimeni în nicio zonă din Fâșia Gaza.
  • Acordul prevede și un armistițiu de cel puțin patru zile, precum și accesul Crucii Roșii la ostaticii care rămân în Fâșia Gaza.

Atacul Hamas, din 7 octombrie, constituie un ”genocid”, scriu 100 de experţi

Aproximativ 100 de experţi în drept internaţional au difuzat în presă o declaraţie în care afirmă că atacul mişcării islamiste palestiniene Hamas de la 7 octombrie în Israel, soldat cu 1.300 de morţi, ar putea constitui „o crimă de genocid”, potrivit dreptului penal internaţional.

”Teroriştii au masacrat 1.300 de persoane, la 7 octombrie, inclusiv femei şi copii, bătrâni şi aduşi tineri care petreceau în aer liber”, comentează semnatarii.

”Aceste acte contituie o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi în particular a dreptului internaţional penal”, apreciază ei, pentru că ”par să fi fost comise cu internţia de distruge, în întregime sau în parte, un grup naţional – israelienii – un obiectiv declarat în mod explicit de către Hamas.”

 

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV | Viața printre alarme și rachete trase la ore fixe, după masacrul Hamas. Româncă din Israel: „Mi se pare o realitate complet nebună”

EXCLUSIV | Scrisoarea sfâșietoare a unei mame în memoria fiicei, ucisă de Hamas: „Am îngropat floarea noastră frumoasă”/ „O durere nesfârșită”

LIVE TEXT | Război în Israel: Armata israeliană lansează ”asediul total” asupra Fâșiei Gaza / Iranul a negat implicarea în atacurile asupra Israelului

EXCLUSIV | Rapoartele SRI arată că fanaticii Hamas se radicalizează până și la București! Adept al grupării, expulzat. Detalii din dosarul secret

LIVE TEXT | Război în Israel: Peste 3.000 de răniți, sirenele sună încontinuu. Ripostă agresivă împotriva Hamas